monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE Accident pe Calea Turzii

Un accident de circulaţie a avut loc joi seara, pe Calea Turzii. Două persoane au fost transportate la spital, potrivit reprezentanţilor ISU Cluj.

UPDATE

Potrivit primelor informaţii, una dintre victime ar fi suferit leziuni mai grave decât cea de a doua persoană accidentată.


“Accidentul s-a produs în jurul orei 19.45. Conform primelor informaţii, o femeie în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca ce conducea un autoturism pe Calea Turzii, pe sensul de urcare, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed a pierdut controlul direcţiei de deplasare într -o curbă şi a pătruns pe contrasesns, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism condus de o femeie de 29 de ani din Floreşti. În urma impactului, cele două conducătoare auto au fost rănite şi au fost transportate la UPU 1 Cluj Napoca, pentru îngrijiri medicale. Ambele au fost testate cu aparatul etilotest şi nu se aflau sub influenţa alcoolului”, spun, la rândul lor, reprezentanţii IPJ Cluj.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Conform reprezentanţilor ISU Cluj, la faţa locului s-a intervenit cu autospeciale pentru descarcerare. Traficul a fost blocat câteva zeci de minute la coborâre pe Calea Turzii.  

„Este vorba despre un accident rutier care a avut loc pe Calea Turzii, unde avem trei autospeciale. Solicitarea pentru a interveni a fost făcut acum aproximativ 20 de minute. Două persoane au fost transporate la spital”, au precizat reprezentanţii ISU Cluj.