monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cât costă minivacanţa de 1 decembrie în ţară şi străinătate

Agenţiile de turism se întrec deja în oferte pentru minivacanţa de 1 Decembrie. Preţurile pornesc de la câteva sute de lei în staţiunile din ţară şi ajung la câteva sute de euro pentru excursiile în străinătate, arată ofertele turoperatorilor.

 

O minivacanţă de patru zile la Praga, prin agenţia Paralela 45, costă 235 de euro de persoană - locul într-o cameră dublă. Sunt incluse transportul cu avionul, cazarea la un hotel de patru stele şi turul de oraş. „În această perioadă sunt foarte cerute pieţele de Crăciun din marile capitale europene, mai ales pentru concediul scurt de 1 Decembrie. Aceste pachete de vacanţă aduc magia Crăciunului chiar şi cu o lună mai devreme, fiind destinaţiile ideale şi pentru familiile cu copii”,susţine Ondina Dobriban, director general Paralela 45. O altă variantă propusă de aceeaşi agenţie de turism este în inima Transilvaniei, în Albac, la o pensiune de patru margarete. Sejurul de trei nopţi costă 600 de lei de persoană.


Şi reprezentanţii agenţiei Blue Travel au mizat pe târgurile de Crăciun pentru vacanţa de 1 Decembrie. Aceştia vin cu câteva propuneri: Cracovia, 129 de euro/persoană pentru două nopţi cazare cu mic dejun, transport autocar și ghid însoțitor și Praga, de la 119 euro de persoană  pentru două nopţi de cazare cu mic dejun la hotel de trei stele, transport cu autocar la destinaţie și ghid însoțitor din partea agenției plus tur de vizită al Castelului din Praga și împrejurimi la 9 euro și croazieră pe râul Vlatava la 12 euro.

Cei care optează pentru o scurtă vacanţă la Herculane se pot caza la un hotel de trei stele prin agenţia Eximtur, costul fiind de 450 de lei/persoană în camera dublă. Tot Eximtur le propune celor iubesc muntele patru zile în mijlocul naturii, la o pensiune de trei margarete în Predeal, preţul fiind de 321 de lei/persoană în camera cu două paturi.