monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zucchero își ia după el patul, covoarele și un întreg șifonier aproape în fiecare țară în care merge să cânte

Zucchero, artistul italian ale cărui albume s-au vândut în peste 60 de milioane de exemplare va cânta pentru prima data la Cluj, în 12 noiembrie, de la ora 20.00, la Sala Polivalentă.

Statutul de artist internațional impune și anumite pretenții pe care organizatorii de evenimente trebuie să le respecte. Zucchero se pregătește să vină în România pe 12 și 14 noiembrie, iar mare surprinderea a venit în momentul în care artistul italian a mărturisit că are un camion special care îi cară patul, covoarele și un întreg șifonier cu haine oriunde merge să cânte: “În fiecare zi vine cineva și îmi strânge toate lucrurile și le pune într-un camion. Am covoarele de acasa, patul la fel…sunt lucrurile mele personale care mă fac să mă simt acasa oriunde aș merge”.

Pentru show-urile de la Cluj și București, Zucchero promite publicului o călătorie în întreaga carieră muzicală cu hituri precum “Senza una donna”, “Baila”, Diamante” și piese noi de  pe noul albumul “Black Cat” cu care artistul italian se află în turneu. Noul material discografic are 13 piese și include colaborări cu monștri sacri ai rock-ului mondial, Bono și Mark Knopfler – vocalistul, chitaristul și compozitorul Dire Straits. Aflat în plin turneu de promovare al noului său album, Zucchero a stabilit un nou record. Artistul a avut 11 concerte sold-out, la rând, pe aceeași scenă -  Arena din Verona  cu peste 150 000 de spectatori.


Biletele pentru concert pot fi cumpărate online, de pe site-ul dieselevents.ro și de la toate marile agentii de ticketing din țară. Prețul biletelor este:

Categoria I– 78 lei
Categoria II – 98 lei
Categoria III– 135 lei
Categoria IV – 165 lei
Categoria V – 198 lei
Categoria VI – 229 lei
Categoria VII – 258 lei


În cei peste 30 de ani de carieră, perioadă în care artistul a vândut peste 60 de milioane de albume, a cântat alături de unii dintre cei mai importanți muzicieni ai vremii: Eric Clapton, Ray Charles, B B King, Sting, Brian Adams, Iggy Pop, Brian May sau Luciano Pavarotti.