Actualitate
De ce Clujul e frumos şi într-o zi ploioasă de toamnă – GALERIE FOTO
Marţi, într-una dintre cele mai reci şi mohorâte zile din această toamnă unii clujeni zâmbeau, alţii erau îmbrăcaţi colorat cu fulare vesele la gât, iar cei din tabăra „adversă”, care nu iubesc toamna ploioasă, erau ascunşi sub umbrele sau sub glugile hainelor groase de iarnă şi grăbeau pasul spre un colţişor cald care să îi binedispună.
Dacă am face un sondaj despre toamnă, cei mai mulţi ne-ar spune că le plac zilele însorite, băncile şi aleile din parc copleşite de frunze colorate, răceala plăcută a dimineţilor cu brumă pe iarbă şi parfumul fructelor. Dar toamna e ca o prinţesă cu toane. Azi ne zâmbeşte frumos, iar mâine e îmbufnată şi nu îi poate intra nimeni în graţii. Ne mai place atunci? Mulţi spun că nu. Multora nu le place când toamna îşi face de cap şi le îneacă frunzele colorate în bălţi murdare pe asfalt, transformă băncile din parc în nişte simple piese reci şi respingătoare, iar zilele sunt atât de întunecate încât seamănă cu scene desprinse din povestiri de suspans.
În Cluj, cu siguranţă sunt şi mulţi oameni care iubesc şi toamna ploioasă, nu doar toamna însorită. Şi iubesc deopotrivă oraşul copleşit de zilele reci. I-am văzut pe clujeni astăzi pe stradă. Unii clujeni zâmbeau, alţii erau îmbrăcaţi colorat cu fulare vesele la gât, iar cei din tabăra „adversă”, care nu iubesc toamna ploioasă erau ascunşi sub umbrele sau sub glugile hainelor groase de iarnă şi grăbeau pasul spre un colţişor cald care să îi binedispună.
Chiar şi într-o zi ploioasă de toamnă Clujul e colorat. Culorile toamnei pe care le iubim când e soare nu dispar în zilele mohorâte, sunt tot acolo în frunzele copacilor, pe hainele vesele ale oamenilor şi în zâmbetul lor. Trebuie doar să vrem să le vedem.