monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Începe Festivalulul Internaţional Toamna Muzicală Clujeană

Filarmonica de Stat „Transilvania” invită clujenii la ediţia aniversară a festivalului internaţional Toamna Muzicală Clujeană, cea mai longevivă manifestare dedicată muzicii culte din România, care împlineşte 50 de ani. Evenimentul se va desfășura în perioada 7-28 octombrie 2016.

Timp de trei săptămâni sunt aşteptaţi şi vor fi ascultaţi la Cluj artişti străini şi români care vor contribui la sărbătoarea pe care filarmonica clujeană o dedică muzicii şi celor care au edificat şi susţinut această instituţie de cultură.

Astfel, ediţia din acest an le este dedicată maeştrilor Antonin Ciolan, Emil Simon, Erich Bergel şi Cristian Mandeal. Pe lângă cele patru mari concerte dedicate lor, în programul festivalului se vor regăsi serate camerale, recitaluri din zona muzicii contemporane, concerte aniversare, o conferinţă despre Dinu Lipatti şi un curs de măiestrie în compoziţie, susţinut de compozitorul Gabriel Irányi.


Ediţia cu numărul 50 a festivalului toamnei dedicat muzicii la Cluj începe cu un program special, respectiv primul program al orchestrei clujene, interpretat sub bagheta maestrului Ciolan, la concertul inaugural din decembrie 1955:

Richard Wagner


Preludiul operei Maeştrii cântăreţi din Nürnberg

Sigismund Toduţă


Concertul nr. 1 pentru orchestră de coarde

Serghei Rahmaninov


Concertul nr. 2 pentru pian, în do minor, op. 18

Ludwig van Beethoven


Simfonia a III-a în Mi bemol major, op. 55, Eroica

Horia Andreescu, dirijorul care va deschide festivalul, a precizat că fiecare lucrare din acest prim concert ales de Antonin Ciolan are un titlu de o importanţă specifică, este un „iureş în crescendo”. Despre repetiţia primul concert al Orchestrei Filarmonicii din Cluj, Gheorghe Muşat – membru fondator al orchestrei - a declarat: „Prima repetiţie pentru acest program a avut loc în sala mică a Operei Române, iar orchestra era alcătuită, la vremea aceea, din instrumentişti de la operă, studenţi de la Conservator şi chiar şi profesori. Maestrul Antonin Ciolan ne-a spus că trebuie să cântăm mai în crescendo, ca la Viena, dar pentru că pe vremea aceea nu prea puteai da referinţe vestice, maestrul a completat... şi ca la Moscova”.

Recitaluri şi concerte din programul festivalului.

Sâmbătă, 8 octombrie, Trio Diogenis, format din trei tineri talentaţi – Maria Marica, Cornelius Zirbo şi Cadmiel Boţac, vor interpreta, pe scena Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, lucrări de Luigi Boccherini, Edvard Grieg şi Felix Mendelssohn.

Săptămâna viitoare va începe în forţă, cu o conferinţă dedicată lui Dinu Lipatti – Beyond the Studio. The Hunt for Recordings of Dinu Lipatti, susţinută de canadianul Mark Ainley, unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai lui Dinu Lipatti. Seara de luni îi este dedicată compozitorului Sigismund Toduţă.

“Miercuri, 12 octombrie, Colegiul Academic îşi va deschide porţile din nou, dar de data aceasta pe scenă nu va mai fi o orchestră şi un cor, după cum bine v-am obişnuit, ci... O voce. O lăută. O chitară, potrivit numelui recitalului ce va fi susţinut de Claudia Codreanu şi Costin Soare.

Festivalul va continua apoi cu un concert simfonic In memoriam Emil Simon, care-l readuce la pupitrul orchestrei pe maestrul Lawrence Foster şi la pian pe îndrăgitul Dan Grigore.

După concerte simfonice, serate camerale şi aniversări, festivalul va continua cu două seri dedicate muzicii contemporane. Mircea Ardeleanu vine la Cluj-Napoca, alături de pianistul Cristian Petrescu, în cadrul evenimentului Servus Darmstadt. Cei doi vor cânta lucrări compuse în secolul al XX-lea, de Pierre Boulez, Karlheinz Stockhausen, Yannis Xenakis, John Cage şi Liviu Glodeanu. După o seară ce promite mai mult descoperiri muzicale, vă invităm pe 19 octombrie să redescoperiţi Biserica Piaristă şi să ascultaţi Muzică modernă la instrumente vechi, într-un recital susţinut de Ansamblul Baroc Transylvania, in memoriam Erich Bergel”, spun organizatorii.

În această ediţie, Cvartetul Transilvan revine pe scena festivalului, acompaniaţi de această dată de contrabasistul Dorin Marc şi de pianistul Daniel Goiţi.

Al treilea concert cap de afiş din festival îi este dedicat maestrului Erich Bergel. Corul şi Orchestra vor interpreta, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa, în primă audiţie absolută, lucrarea Vocile nopţii/Les voix de la nuit 2 de Adrian Pop.

În 24 octombrie, ansamblul SonoMania vine pentru prima dată la Cluj, sub conducerea muzicală a Dianei Rotaru.

Ziua de 26 octombrie îi este dedicată compozitorului de origine română Gabriel Irányi, care va susţine la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” un curs de măiestrie şi ale cărui lucrări vor putea fi ascultate în aceeaşi seară, în Sala Studio a AMGD, în interpretarea soliştilor Hector Lopez, Vlad Răceu, Zsolt Török şi Silvia Sbârciu.

Festivalul se va încheia pe 28 octombrie. Sub bagheta dirijorului sărbătorit Cristian Mandeal, Orchestra şi Corul filarmonicii vor interpreta Simfonia a IX-a de Beethoven, alături de soliştii Diana Ţugui, Cristina Damian, Tiberius Simu şi Cristian Hodrea, iar pentru că pianul va deveni, până la final de Toamnă Muzicală Clujeană, instrumentul oficial al acestei ediţii, pianista Oxana Corjos este invitată pentru interpretarea Concertului nr. 2 pentru pian de Brahms.