Actualitate
Un şofer beat conducea cu peste 100 km/h în Jucu
Un şofer beat conducea luni, 3 octombrie, cu peste 100 km/h.
Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, cetățean italian, a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN1C E576, în Jucu, cu viteza de 107 km/h.
„La momentul controlului, polițiștii au constatat că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest. În urma testării, a rezultat că bărbatul se afla sub influența alcoolului și a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.