monitorulcj.ro Menu
Actualitate

După un an de stand-by, CNADNR face primii paşi pentru construcţia podului peste Someş

Tronsonul A3 Gilău - Nadăşelu, "ciotul" de 8,7 km de autostradă de lângă Cluj-Napoca este în grafic să fie terminat până la finele acestui an. După câteva luni bune de inactivitate, CNADNR face paşi pentru a lega acest tronson de restul autostrăzii de la Gilău la Turda.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a transmis către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), spre validare, documentaţiile de atribuire pentru proiectul podului de peste Someş, judeţul Cluj, care va lega două tronsoane de pe Autostrada Transilvania (A3), urmând ca anunţurile de participare să fie publicate în maxim trei zile, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Tronsonul de 8,7 kilometri dintre Gilău şi Nădăşelu, din judeţul Cluj, parte a Autostrăzii Transilvania, ar putea fi terminat până la finalul acestui an, potrivit CNADNR, dar el nu este încă legat de celălalt tronson, Gilău-Turda.


Pentru a putea fi folosit, trebuie construit un pod peste râul Someş, proiect început de compania americană Bechtel şi lăsat neterminat. CNADNR a transmis către ANAP şi documentaţia de atribuire pentru realizarea autostrăzii Braşov-Oradea, lotul 1, parte din A3.

”CNADNR a transmis către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), spre validare, documentaţiile de atribuire pentru procedurile de achiziţie publică pentru proiectele: Realizarea Autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, Lotul 1: Târgu Mureş - Ungheni şi Drum de legatură - relicitare; Finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1, Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj - Oradea (Podul peste Someş)”, a transmis miercuri compania de drumuri.


Totodată, a fost transmisă spre validare documentaţia de atribuire pentru procedura de achiziţie publică pentru reabilitarea Drumului Naţional 6 (DN6), lotul 2, Alexandria - Craiova.

În perioada imediat următoare, ANAP va finaliza procesul de verificare a documentaţiilor de atribuire, urmând ca CNADNR să publice, în maxim trei zile, anunţurile de participare în Sistemul Electronic de Aciziţii Publice (SEAP).


În prezent, dincolo de avansul bun al lucrărilor, lotul Gilău-Nădăşelu- chiar de va fi terminat în acest an - nu este legat de restul autostrăzii de la Gilău la Turda. Acolo, peste Someş, viaductul autostrăzii nu a fost finalizat, el fiind doar parţial construit încă din perioada Bechtel.

Pentru finalizarea acestui viaduct, Compania de Autostrăzi a organizat o licitaţie, dar a fost nevoită s-o anuleze în august 2015, ca urmare a contestaţiilor şi a problemelor birocratice. De la anulare şi până în prezent licitaţia încă nu a fost reluată.