monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cursa mașinilor trăznite i-a fascinat pe clujeni – FOTO – VIDEO

Distracție, viteză și hohote de râs. Așa poate fi descrisă atmosfera din Parcul Colina astăzi. Cursa trăznită de chestii puse pe roti i-a fascinat pe cei câteva mii de clujeni care au venit să asiste la competiția trăznită.

Câteva mii de oameni au vizionat astăzi în Parcul Colina cursa mașinilor trăznite, cea de-a doua ediție a Red Bull Soapbox Race din România. 

Red Bull Soapbox Race este o lume plină de vitezomani și pasionați de chestii puse pe roți, în general, oameni care-și pun imaginația la treabă, rescriind toate regulile raliurilor urbane. 


„Unii spun că Red Bull Soapbox Race este un bal mascat al curselor auto, alții zic că e un fel de Halloween pe roți. Noi spunem că este un Grand Prix unde șoferii amatori se urcă la volanul unor vehicule artizanale care funcționează pe bază de curaj, gravitație și un pic de Red Bull. De fapt, cele mai importante unelte din trusa ta de scule sunt creativitatea și bucuria competiției. Și, bineînțeles, setea de viteză”, au declarat organizatorii.

O parte din cele 41 de echipe participante i-au distrat pe cei prezenți cu mașinile lor, costumația pe care au avut-o, dar și dansul pe care l-au făcut înainte de a porni în cursă. Din păcate nu toate echipele înscrise au și participat. Motivul? Nu toate mașinile aveau și frână, condiție necesară pentru a putea participa. Cei care s-au întrecut au venit din toate colțurile țării: București, Sibiu, Ploiești, Iași, Brașov, Zalău, Hunedoara, Târgu Mureș, Bistrița, Hațeg, Suceava, Tecuci și bineînțeles Cluj.


Echipele au fost jurizate după trei criterii: design și execuție în construcție, creativitate și spectacol și viteză. Din juriu a făcut parte și pilotul clujean de raliu Bogdan Marișca, campion național la raliu și 18 raliuri câștigate, dar și vedeta de televiziune Roxana Ciuhulescu.

Cine a câștigat?

Locul 1 a fost câștigat de echipa Migutzu’ no 1. Aceștia au câștigat o tabără de racing pentru patru persoane în Austria pe circuitul international Redbull Ring. În echipă au fost Ovidiu Soare, Dan Briota, Marius Vecu și Ionuț Ionescu, toți pasionați de aviație. 


„Am muncit la mașină vreo trei săptămâni de zile. Au fost și câteva zile de așteptare pentru că piesele de la roți le-am făcut la strung. În ultima săptămână am muncit mai mult la ea. Mașina ne-a costat aproximativ 2000 de lei. Noi eram siguri că ne clasăm pe o poziție bună și am zis că merită să investim. Șasiul mașinii este făcut din țeavă de oțel; am folosit traverse pentru suportul de la scaun, nu foarte groase pentru că riscam să depășim greutatea admisă; am folosit pentru fuselaj o spumă aproape ca plasticul, foarte moale și maleabilă, utilă pentru noi având în vedere că puteam să fim accidentanți și să riscăm să ne tăiem. Exteriorul l-am dat cu spray pentru roți zincate să fie cât mai apropiat de folia de aluminiu. Înainte de cursă am avut emoții foarte mari. La primul obstacol de pe traseu am crezut că nu pot să trec pentru că mașina noastră era destul de lungă. Eu n-am testat mașina la viteză înainte de cursă. După ce am văzut că am luat virajul și că am stabilitate am luat piciorul de pe fână. N-am mai folosit-o de atunci. Pentru mine această cursă a fost ceva unic și de neuitat”, a declarat Ovidiu Soare pentru Monitorul de Cluj.

Echipa a explicat de ce a ales să-i pună mașinii numele de Migutzu’ no 1. „Senzația aviației românești, MIG-ul 21 și senzația aviației rusești MIG-ul 29 într-o combinație explozivă cu cei mai fatali bărbați din București, trebuie să rezulte neaparat în...Migutzu No 1...dacă nu facem pană sau nu se uită pilotul după gagici pe traseu”, au glumit cei patru tineri.


Locul 2 a fost câștigat de echipa Bootelcuta. Aceștia au câștigat o excursie de 4 persoane la fabrica Red Bull Racing din Milton Keynes din Anglia.

Locul 3 a fost câștigat de echipa Muștarmobilul - o „imitație” a unui muștar construit dintr-un butoi pe roți. Aceștia au câștigat o zi de distracție împreună cu 10 prieteni de-ai lor la un circuit de carting din România.


Alte echipaje trăznite

Echipele au venit care mai de care cu mașini mai trăznite. De la muștarmobilul, Barba F1 – un căruț care imită o barbă foarte masuclină, Partaj – o mașină totul pe din două, echipajul Flori-n Salam, Sharky, 25UL – un autuboz în miniatură, până la căruța în stil Hot Rod – o mașinărie nebună trasă de un unicorn putere, la cârma căreia se află baba suparată având ca și copilot moșul alcoolic, toate au stârnit amuzamentul publicului.