monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca revine în stradă

Noua stagiune lirică glisează cortina dezvăluind un nou spectacol de gală organizat în aer liber.

Opera Națională Română din Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Transilvania îi invită pe clujeni sâmbătă, 3 septembrie 2016, de la ora 20:00, în Piața Avram Iancu din Cluj,  la un eveniment dedicat tuturor celor dornici să sărbătorească reveria lirică și să simtă pulsul artei pe o scenă neconvențională. Concertul ce promite să își farmece publicul va prezenta într-un cadru festiv cele mai îndrăgite arii din repertoriul internațional al tuturor timpurilor, dezvăluind totodată surprizele și premierele pe care Opera Română din Cluj le pregătește pentru noua stagiune.

Gala lirică pusă în scenă pe esplanada teatrului liric clujean celebrează debutul celui de-al 97-lea an din istoria primei opere înființată în țară, fiind un eveniment de tradiție dedicat întregii cetăți clujene sub deja celebra egidă ”Opera Aperta”. Protagoniștii serii de neuitat vor fi  artiștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și invitați speciali ai acesteia, aflați sub bagheta distinsului dirijor Tiberiu Soare.  


Piața Avram Iancu va fi străbătută de armonioasele arii ale compozitorilor Giuseppe Verdi, Richard Wagner, Frederick Loewe, P. I. Ceaikovski, Giacomo Puccini, Gioachino Rossini, Franz Lehár, Johann Strauss-fiul, Vicenzo Bellini, G. Donizetti, Mikis Theodorakis,  Cornel Trăilescu, Laurențiu Profeta și Florin Comișel.

Cei prezenţi îi vor putea vedea pe îndrăgiții soliști Lucia Bulucz, Veronica Fizeșan, Carmen Gurban, Cristina Oltean (invitată), Irina Săndulescu Bălan, Oana Trîmbițaș, Diana Țugui, Iulia Merca, Liliana Neciu, Marius Vlad Budoiu, Tudor Demeter, Hector Lopez, Sorin Lupu, Cristian Mogoșan, Gelu Moldovan, Florin Pop, Florin Estefan, Fülöp Martin, Varga Janos, Bogdan Nistor, Cristian Hodrea și Simonfi Sandor, acompaniați de Orchestra și Corul Operei Naționale din Cluj. Regia artistică este semnată de Ina Hudea iar scenografia de Valentin Codoiu.  


LA OPERĂ dă tonul unui entuziasmant și bogat debut de Stagiune 2016-2017, care aduce totodată în lumina reflectoarelor excepționalul Regal de Operă dedicat și desfășurat în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, pus în scenă pe data de 23 septembrie, urmat de o strălucitoare premieră ”La Traviata” care va deschide în mod oficial noua stagiune lirică a Operei Naționale Române din Cluj, pe data de 1 octombrie 2016. Intrarea este liberă.

”Opera Aperta” și ”La Operă”  sunt proiecte susținute de Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local Cluj.

 

Etichete: stagiune opera