monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UNJR cere preşedintelui ţării clarificări despre implicarea SRI în numirile din Justiţie

UNJR a transmis o scrisoare preşedintelui României în care solicită clarificări despre implicarea SRI în numirile din Justiţie, după ce, la data de 29 iulie, Klaus Iohannis a precizat declaraţiile celor care pun sub semnul întrebării funcţionalitatea statului de drept sunt lipsite de credibilitate.

Solicitarea vine în contextul în care la data de 29 iulie, Klaus Iohannis a transmis un punct de vedere instituţiilor de presă în care a afirmat că "statul de drept este funcţional" în România iar declaraţiile celor care pun sub semnul întrebării acest lucru "sunt lipsite de credibilitate", deoarece sunt făcute de "persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată".

"Exact genul acesta de răspuns, care discreditează orice critici, în loc să răspundă obiectiv şi motivat la acestea, arată ca statul de drept în România nu e funcţional la parametrii democratici", susţin judecătorii, precizând că “un stat în care serviciile secrete sunt implicate în numirile în funcţii publice şi în justiţie nu poate fi considerat stat de drept, cu atât mai mult stat de drept funcţional".