monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Aeroportul Cluj își continuă expansiunea rețelei de rute cu destinația Malaga

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță faptul că de astăzi compania aeriană Wizz Air începe operarea primului zbor spre Malaga – Spania, cu o frecvență de două zboruri pe săptămână.

Primul zbor WIZZ din Cluj-Napoca a decolat în noiembrie 2007, iar de atunci Wizz Air și-a dezvoltat constant rețeaua de rute pe Aeroportul Internațional Cluj. Până în prezent, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, Wizz Air operează cu 5 aeronave și oferă zboruri pe 28 destinații spre 13 țări.

Malaga reprezintă cea de-a 7-a destinație spre Spania disponibilă pasagerilor prin intermediul zborurilor directe cu plecare de pe Aeroportul Internațional Cluj. Noua destinație, Cluj-Napoca – Malaga, se va opera, pe tot parcursul anului, cu o aeronavă de tip Airbus A320 de 180 de locuri, în zilele de marți și sâmbătă după următorul program:


Segment sezon vară 2016

Cluj-Napoca – Malaga. Zile de operare: -2---6-. Oră de plecare: 18:05. Oră de sosire: 21:05.


Malaga – Cluj-Napoca. Zile de operare: -2---6-. Oră de plecare: 21:40. Oră de sosire: 02:30.

Segment sezon iarnă 2016


Cluj-Napoca – Malaga. Zile de operare: -2---6-. Oră de plecare: 17:50. Oră de sosire: 20:30.

Malaga – Cluj-Napoca. Zile de operare: -2---6-. Oră de plecare: 21:05. Oră de sosire: 01:40.