monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Atac terorist în Munchen: cel puțin 9 morți, mai multe locații atacate de teroriști. „STAREA SPECIALĂ”, instaurată de forțele de securitate – VIDEO

Cel puţin 9 persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite în atacul terorist comis într-un centru comercial din Munchen, afirmă martori citaţi de cotidianul Abendzeitung Munchen.

UPDATE ora 23:30: În presă se vorbeşte tot mai mult despre posibilitatea ca atacatorii din Munchen să fie adepţi ai extremei-drepte. Neo-nazişti, cel mai probabil, cred jurnaliştii germani. Între timp, într-un anunţ postat pe Twitter, Poliţia anunţă că numărul morţilor a crescut la 9.

UPDATE ora  23:05. Poliţia a făcut public un număr de telefon la care pot fi cerute sau oferite informaţii despre persoane dispărute în Munchen, în timpul atacului: +490800 7766350


UPDATE ora  23:00. Starea de alertă a fost extinsă în toată Germania. În presa germană au apărut informaţii conform cărora unul dintre atacatori s-ar fi sinucis.

UPDATE 22:50. Poliţia Federală a confirmat pentru Suddeutsche Zeitung că 7 persoane au murit. Numărul răniţilor nu a fost precizat. La Berlin, are loc o reuniune a celulei de criză a guvernului federal. Angela Merkel nu participă. 


UPDATE ora 22:25. Poliţia confirmă că, până în acest moment, au murit 6 oameni. Numărul celor răniţi nu se cunoaşte. În acelaşi timp, forţele de ordine nu confirmă existenţa vreunul alt incident în afara celor din apropierea centrului comercial Olympiapark. Acolo s-a tras cu arma în interiorul mall-ului, din faţa unui McDonald's şi a unei benzinării din apropiere.

UPDATE ora 22:10: Unul dintre autorii atacului de la Munchen s-a sinucis, anunţă surse citate de revista Bild. 


Poliția informează că potrivit martorilor ar exista trei atacatori cu carabine. De asemenea, poliția a anunțat că suspectează un atac terorist și autoritățile au instituit "starea specială" cerându-le oamenilor să rămână în locuințe. În același timp, gara centrală din Munchen a fost evacuată pentru o operațiune a poliției și transportul subteran și de suprafață a fost suspendat.

UPDATE ora 21:30: Gara centrală din oraşul german Munchen a fost evacuată vineri seară, iar traficul feroviar este perturbat, în contextul atentatului comis într-un centru comercial, relatează presa germană. "Traficul feroviar este suspendat în Gara centrală din Munchen, care a fost evacuată", a comunicat compania feroviară Deutsche Bahn.


Poliţia a comunicat că "mai multe persoane au fost ucise" în urma atacului, recomandându-le localnicilor să evite zona. Conform unor surse, autorul atentatului a fugit din centrul comercial şi este căutat într-o staţie de metrou.

Agenția de presă DPA a relatat că atacul a început la ora locală 17:52 (15:52 GMT), într-un restaurant fast-food, potrivit purtătorului de cuvânt adjunct al poliției din Munchen, Thomas Baumann. Nu este clar dacă au existat unul sau mai mulți atacatori.


O purtătoare de cuvânt a poliției locale a spus că există mai mulți morți și răniți, evitând să furnizeze un bilanț al victimelor. Ea a precizat că în opinia poliției este implicat mai mult de un singur atacator.

Poliția din Munchen a anunțat pe contul său de Twitter că are "în acest moment o intervenție polițienească importantă într-un centru comercial", cerând populației să nu se deplaseze "în zonă".

Potrivit cotidianului Bild, un atacator a fugit în centrul comercial și a deschis focul asupra mai multor persoane, iar apoi s-a deplasat în direcția unei stații de metro.

Între timp, autoritatea de transport din Munchen anunță că a oprit circulația mai multor trenuri, tramvaie și autobuze după atacul armat. De asemenea, relatează Reuters citând NTV, forțele speciale au ajuns la complexul comercial în care a avut loc atacul și unde operațiunea de evacuare continuă.