monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Protest la CJ Cluj pentru repararea drumurilor din zona de munte a judeţului

Mai mulţi localnici din Săvădisla şi Valea Ierii au protestat, duminică, în faţa Consiliului Judeţean Cluj, cerând reparaţia drumurilor din zona de munte a judeţului, subliniind că unele dintre ele sunt impracticabile.

Sătenii s-au plâns că trebuie să aleagă rute ocolitoare sau să se deplaseze pe jos zeci de kilometri, dar şi de faptul că unele dintre aceste drumuri fac legătura cu obiective turistice, însă pentru că nu sunt reparate turiştii nu riscă să se deplaseze în zonă.

Protestul a fost organizat cu sprijinul PSRO Cluj, al cărui preşedinte, Mircia Giurgiu, a declarat că a depus la Consiliul Judeţean şi o cerere scrisă, prin care solicită un răspuns privind situaţia drumurilor judeţene din zona de munte a Clujului.


“Am depus joi o scrisoare prin care am cerut o discuţie despre drumurile judeţene în general şi despre drumul Băişoara (n. red. - localitate din zona de munte în care se află şi o importantă destinaţie turistică) - Cluj-Napoca, în special. Dar astăzi am întâlnit un drum foarte rău, un drum pe care nu am putut merge mai mult de patru kilometri, a trebuit să ne întoarcem. Este vorba despre drumul de la Muntele Rece spre Valea Ierii”, a declarat Giurgiu.

Cunoscut de către clujeni şi sub numele de „drumul lui Antonescu”, deoarece a fost construit de moţii din zonă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la cererea Armatei Române, pentru a facilita accesul către Cluj-Napoca, drumul duce către Mănăstirea Muntele Rece, care este de asemenea un important obiectiv turistic de pe teritoriul judeţului.


În afară de accesul extrem de dificil către obiectivele turistice, drumul stricat mai afectează şi pe cele câteva sute de familii din zonă, care sunt nevoite să folosească un drum de două ori mai lung pentru a ajunge fie din zona de munte către zona în care se găsesc magazine, fie invers, către păşunile pe care trebuie să le lucreze, sau la stâne.

Drumul, care are o lungime de aproape 20 de kilometri, a fost reparat o singură dată în anii '72, după inundaţii, iar de atunci nu a mai fost reabilitat niciodată.


„Localnicii ca să poată coborî trebuie să o ia pe un alt drum, către localitatea Gilău, care e mai lung cu 20 de kilometri. Am şi eu oile, sunt sus în munte, localnicii care trebuie să meargă la teren nu pot merge decât cu tractorul sau pe jos. Oamenii nu pot să meargă la hotar, la coasă. Sunt mulţi care au teren în munte. Mulţi ar vrea să meargă la mănăstire, la biserică şi nu pot merge nici cu căruţa. Doar dacă ocolesc, dar drumul e de două ori mai lung. E o comunitate acolo, Plopi, care e blocată, numai pe jos se pot duce, iar până la primul magazin, în Valea Ierii, au de mers 45 de kilometri”, a declarat Dan Muntean, unul dintre localnicii care a participat la protest.

Acesta a precizat că podurile construite de-a lungul „drumului lui Antonescu” sunt înfundate, iar apa de ploaie a cărat pietre, bolovani şi lemne, care acum blochează drumul.


Protestatarii au manifestat paşnic, în faţa Consiliului Judeţean, timp de o oră, după care au plecat înapoi către localităţile lor.