monitorulcj.ro Menu
Actualitate

SKRILLEX, noroi, ploaie torenţială şi distracţie maximă în Ziua 3 ELECTRIC CASTLE – VIDEO

A mai plouat la Electric Castle şi a mai fost noroi, dar niciodată ca sâmbătă în Ziua 3. “Urgia” a început după masă, în jurul orei 17.00 când Codul Portocaliu de vreme rea anunţat de meteorologi şi-a făcut datoria. Ploaia torenţială nu s-a oprit până către dimineaţa zilei de duminică. Foarte puţini s-au speriat de ploaie şi au rămas până la finalul showului Skrillex, headlinerul zilei de sâmbătă.

Imagine din timpul concertului Skrillex. Foto: facebook.com/ElectricCastle

În ciuda ploii care părea că îşi doreşte cu orice preţ să îi alunge pe “electrici”, majoritatea festivalierilor au fost ingenioşi, s-au protejat de ploaie cu pelerine, cizme de cauciuc, saci de gunoi traşi peste încălţăminte sau şi-au “căptuşit” picioarele în folie de nailon. Toate metodele folosite împotriva ploii au dat rezultate până la un punct, dar după câteva ore de ploaie neîntreruptă nimic nu mai făcea faţă.

Aleile din lemn şi cauciuc amenajate de organizatori au fost acoperite de noroi către miezul nopţii, în faţa scenelor, a standurilor cu băutură şi mâncarea, în curtea castelului şi în zona de ieşire noroiul trecea de gleznă. Târziu în noapte, apa băltea peste tot domeniul Castelului Banffy şi pe unele porţiuni era de aproximativ o palmă.


Majoritatea festivalierilor nu au mai ţinut cont că noroiul e peste gleznă, că hainele sunt atât de ude încât pot fi stoarse şi că ploaia nu mai are de gând să se oprească. În faţa scenei principale, publicul a fost numeros încă de la ora 19.00. Dub Pistols au încântat publicul cu showul lor care a durat aproximativ o oră şi jumătate. Fanii au cântat şi au dansat. Trebuie spus că era o oră la care noroiul era încă puţin în zona main stage şi ploua suportabil.

După Dub Pistols a urcat pe scenă suedeza Elliphant.


Elliphant a dialogat permanent cu publicul, a dansat şi a transmis un mesaj de pace către toată lumea, ca urmare a evenimentelor recente din Franţa şi Suedia. Elliphant a spus că muzica este cea care îi uneşte pe oameni şi creează o atmosferă de armonie şi bună dispoziţie.

Cel mai aşteptat artist al serii a fost DJ-ul american Skrillex. Programat la ora 23.10, showul lui Skrillex a început cu o întârziere de aproximativ 5 minute. Chiar dacă ploua cu găleata şi noroiul era tot mai mare, publicul a fost prezent în număr foarte mare la showul DJ-ului american. Toată lumea dansa în ritmurile “electrizante” ale lui Skrillex. Dacă în faţa scenei nu era loc de desfăşurare din cauza aglomeraţiei, în zonele ceva mai îndepărtate de scenă festivalierii dansau în voie în noroi, bucurându-se de festival şi de muzica lui Skrillex.


După show-ul lui Skirllex, majoritatea “electricilor” au plecat spre Cluj-Napoca sau alte oraşe. Dacă la ieşire nu a mai fost aglomeraţia din Ziua 2, sistemul de scanare a brăţărilor fiind dezactivat, aglomeraţia cea mai mare a fost la autobuzele spre Cluj. Şi cei care au venit cu maşinile personale au avut de aşteptat cel puţin o oră până să poată ieşi din Bonţida.

Duminică este ultima zi Electric Castle 2016. Headlineri sunt Bring Me The Horizon care vor concerta la ora 23.25.