monitorulcj.ro Menu
Actualitate

DNA: Aproape 1.500 de inculpați trimiși în judecată în dosare de abuz în serviciu în ultimii 10 ani

Începând din anul 2006, au fost înaintate instanțelor 241 de cauze ce au vizat și infracțiunea de abuz în serviciu.

DNA: Aproape 1.500 de inculpați trimiși în judecată în dosare de abuz în serviciu în ultimii 10 ani

Dintre cei 1.471 de inculpați trimiși în judecată, 569 au fost condamnați doar în ultimii trei ani și jumătate. "Numărul inculpaților trimiși în judecată se referă la toți inculpații menționați în rechizitoriu în respectiva cauză, inclusiv la cei care au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea altor infracțiuni decât cele de abuz în serviciu. Numărul inculpaților condamnați se referă strict la cei care au primit pedepse pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, statistica disponibilă fiind cu începere din anul 2013", se precizează într-un comunicat DNA.

Datele statistice fac parte dintr-un răspuns privind jurisprudența DNA și a instanțelor judecătorești din perioada 2006-2016 referitoare la abuzul în serviciu, transmis la solicitarea CCR.


DNA adaugă că hotărârile judecătorești referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, date în perioada 2006-2016, urmăresc o jurisprudență națională constantă.

Etichete: abuz in serviciu DNA