Actualitate
Atac armat în centrul Parisului: două persoane au fost rănite
Două persoane, dintre care un poliţist, au fost rănite duminică dimineaţă într-un atac armat în Paris, în apropiere de Champs-Elysées, cauzele atacului rămânând necunoscute momentan, potrivit serviciului de pompieri din capitala franceză, relatează Le Figaro.
"Un bărbat de 32 de ani, grav rănit, care reprezintă o urgenţă absolută, a fost transportat la spitalul Bichat", a declarat Eric Moulin, purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri din Paris.
Al doilea rănit, un poliţist de 40 de ani, a fost evacuat din zonă şi nu a necesitat transport medical, alegându-se cu răni uşoare, notează Mediafax.
Incidentul a avut loc în arondismentul al VIII-lea, în apropierea mai multor cluburi de noapte din zona Champs-Elysées.
Serviciile de intervenţie au fost solicitate în jurul orei locale 05.42, a precizat aceeaşi sursă.
Cauzele incidentului armat rămân momentan necunoscute.