monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ședință de Consiliu Local, cu număr record de puncte pe ultima sută de metri de mandat. De ce atâta grabă?

Ultima ședință de Consiliu Local (fiind șanse să fie și ultima ședință ordinară din acest mandat, deși primarul Emil Boc a anunțat că va mai fi convocată una înainte de alegeri), convocată marți 17 mai, a avut un număr record de puncte pe ordinea de zi. În nicio altă ședință anterioară din actualul mandat nu au fost atât de multe proiecte.

Ultima ședință de Consiliu Local, 17 mai 2016

Consilierii au avut de parcurs nici mai mult nici mai puțin de 135 de proiecte și informări referitoare la plângeri prealabile. În mod normal, media proiectelor dintr-o ședință de Consiliu Local este de 50, dar de data aceasta numărul obișnuit a fost depășit de aproape trei ori. Foarte multe puncte au fost preluări ale unor imobile de către Primărie și informări privind plângerile prealabile ale unor cetățeni referitoare la PUG. “Pentru prima dată în ultimii ani am acceptat suplimentarea ordinii de zi cu un număr mare de puncte pentru a permite cetăţenilor care au cerut modificări ale Planului Urbanistic General să depună documentaţia necesară, cu menţiunea că această şedinţă a fost convocată cu o săptămână în urmă. Avem pe ordinea de zi, pe lângă punctele clasice, puncte suplimentare, cele mai multe, 95% fiind plângeri prealabile la Planul Urbanistic General”, a declarat Emil Boc.

Unii consilieri au “protestat” față de ședința “atipică”

Din totalul de 27 de consilieri locali, au fost prezenți 22. Unii și-au motivat absența pe Facebook. “Astăzi are loc ultima şedinţă de CL din actualul mandat (Boc a anunțat că va mai fi o ședință, fără să precizeze dacă va fi ordinară sau extraordinară – n.red.), primul şi ultimul meu mandat. Am decis să nu particip. Peste 100 de puncte pe ordinea de zi, mai mult de 30 de puncte pe lista suplimentară şi cine ştie câte or mai fi fost propuse ulterior. Suplimentare înseamnă că nu trec prin comisii înainte. În condiţiile astea în care tot felul de proiecte îţi sunt întinse sub nas de către Boc & co. am decis să nu girez prin prezenţa mea astfel de măsuri, fiind ultima şedinţă din mandat nu pot să pricep de unde atâta grabă. Adică pot dar n am dovezi…încă. O să vedeţi în abundenţa de PUZ-uri şi PUD-uri care vor fi promovate astăzi (ieri-n.red.) pe bandă rulantă, asta ca să nu vorbim de plângerile prealabile”, a scris social-democratul Gabriel Oniga.


100 de puncte au fost preluări și informări

Pe lângă lista enormă de informări referitoare la plângeri prealabile (44 de puncte) și preluarea unor imobile de către Primărie (51 de puncte), au fost și PUD-uri și PUZ-uri, dar nu mai multe sau mai controversate decât în restul ședințelor. “Au fost multe puncte pentru că am avut foarte multe preluări de imobile și plângeri pe PUG. Plângerile noi le-am aprobat cândva, dar acum a intrat modificarea în PUG propusă de plângerea respectivă. Hotărârile de Consiliu Local au trebuit puse pe ordinea de zi pentru că veneau ca urmare a unei decizii anterioare referitoare la câteva plângeri pe PUG”, a explicat consilierul PNL Ioan Bîldea.

PUD-urile și PUZ-urile controversate

Unul dintre proiectele care a stârnit discuții a fost cel referitor la aprobarea PUD-ului privind construirea unui bloc cu trei etaje, pe strada Aiudului în Someșeni, într-o zonă cu case. Deși inițial Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a avizat construirea blocului între case, după intervenția cetățenilor în ședință, consilierii și Boc au fost de acord să viziteze locația și abia apoi să ia o decizie cu privire la acest proiect. Coincidență sau nu, în plină campanie electorală, aceștia au fost foarte receptivi la nemulțumirea cetățenilor.


Un alt proiect, al omului de afaceri Ștefan Gadola a fost aprobat de consilieri, cu toate că și în cazul lui vecinii au fost nemulțumiți. Prin firma ELM Imobilis SA, a fiului său, Ștefan Gadola a primit aprobarea în forul local să construiască un bloc cu șase etaje pe strada Între Lacuri. La fel ca și în cazul de pe strada Aiudului, blocul va fi ridicat într-o zonă cu case.