Actualitate
Târgul Produs de Cluj la Florești
Locuitorii comunei Florești vor avea parte la sfârșitul acestei săptămâni de un eveniment marca Produs de Cluj, care se va desfășura special pentru ei.
Organizat de Asociația Produs de Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Prim ăria și Consiliul Local Florești, târgul va avea loc pe strada Eroilor și va reuni aproximativ 80 de producători și artizani clujeni.
Organizatorii își propun să ofere vizitatorilor ocazia de achiziționa direct de la producător alimente preparate în gospodăriile proprii ale micilor întreprinzători clujeni și obiecte de artizanat realizate de meșterii populari care perpetuează și promovează arta tradițională.
Pe standurile puse la dispoziție de Asociația Produs de Cluj se vor regăsi lactate și produse din carne, dulcețuri și siropuri naturale, toate fabricate după rețete originale. Nu vor lipsi din târg mierea de albine și produsele apicole provenite din stupinele clujene, ciocolata și prajiturile de casă, turta dulce sau uleiurile presate la rece, recunoscute deja și în plan internațional. Artizanii clujeni vor fi prezenți cu o gamă variată de costume populare, sculpturi în lemn, bijuterii lucrate de mână, produse pe bază de lavandă, ceramică şi icoane.
Pentru cei mai mici vizitatori, sunt pregătite programe speciale, respective un atelier de sculptură în fructe și legume, un spectacol de magie, precum și un parc de distracții.
Pe lângă produsele expuse pe standuri, vizitatorii târgului sunt așteptați să vizioneze spectacolele folcorice care vor avea loc zilnic pe scenă, spectacle susținute de artiști floreșteni, dar și de nume consacrate ale artei tradiționale clujene.