Actualitate
Produs de Cluj revine la Huedin
Asociația Produs de Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, revine în judeţul de baștină cu caravana târgurilor meşteşugarilor şi producătorilor autohtoni. Primul eveniment din acest an organizat la noi în judeţ se va desfăşura între 6 şi 8 mai în centrul oraşului Huedin.
Este a treia ediţie a Târgului Produs de Cluj în oraşul de la poalele Apusenilor, şi, la fel ca şi în anii trecuţi, ne bucurăm să avem ca parteneri principali Primăria şi Consiliul Local Huedin. La eveniment şi-au anunţat participarea aproximativ 60 de expozanți, colaboratori tradiţionali ai Asociaţiei. Ca de obicei, vizitatorii târgului vor putea achiziţiona, la preţ de producător, lactate, gemuri, sucuri şi siropuri naturale, miere de albine, ciocolată şi prăjituri de casă, turtă dulce, uleiuri presate la rece sau produse din carne. De asemenea, artizanii clujeni vor expune costume populare, sculpturi în lemn, bijuterii lucrate de mână, produse pe bază de lavandă, ceramică şi icoane.
Cei mici sunt aşteptaţi cu programe speciale, specifice vârstei, cum ar fi un spectacol de magie, un atelier de sculptură în fructe și legume, dar și un parc de distracții.
„Revenim la Huedin cu drag, aici Târgul Produs de Cluj s-a bucurat de mare succes la ediţiile anterioare, aşa că ne bucurăm să ne întoarcem aici. Sunt convins că şi de această dată locuitorii din zonă vor fi interesaţi de produsele expuse pe standurile noastre şi de spectacolele folclorice pregătite special pentru ei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat.