monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Măcel în plină stradă. Patru oameni înjunghiați, în urma unui scandal

Patru oameni au fost înjunghiaţi, sâmbătă dimineaţă, într-o piaţă de maşini. Politistii se află încă la faţa locului pentru a se afla de la ce a pornit totul. Martorii spun că a fost vorba de o neînţelege între două grupuri de rromi.

Patru oameni au fost înjunghiaţi după ce două grupuri de romi s-au încăierat în zona unei pieţe auto din Cluj. Dacă la început aceştia şi-au împărţit pumni şi picioare, mai apoi şi-au scos cuţitele, începând să se înjunghie între ei.

”În târgul de mașini din Gilău s-a iscat un conflict între mai multe persoane în urma căruia 4 persoane ar fi fost rănite, acestea fiind transportate la UPU pentru îngrijiri medicale. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție precum și polițiști de acțiuni speciale  fiind restabilită ordinea publică. Persoanele au fost identificate și conduse la sediul poliției pentru audieri, urmând ca la finalizare acestora să se stabilească exact cauzele de la care a început conflictul. La UPU a fost vorba despre un conflict verbal între aparținătorii victimelor, însă fără să fie înregistrată vreo agresiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, pentru Monitorul de Cluj.


Mai multe ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ale S.M.U.R.D. au transportat răniţii la Unitatea Pentru primirea Urgenţelor din Cluj-Napoca. În piaţă şi-au făcut apariţia şi poliţiştii secţiilor rurale Floreşti şi Gilău, care au început cercetarea împrejurărilor în care a început conflictul.

Între timp, conflictul dintre romi a căpătat o amploare nemaivăzută, scandalul continuând la U.P.U., chiar între răniţii din cele două tabere – şi de asemenea între rudele lor venite la Cluj, cu maşinile.


La spital şi-au facut apariţia şi trupele de intervenţie ale poliţiei care încearcă să aplaneze conflictul.

Etichete: Rromi scandal