Actualitate
Mizerie la depozitele de mâncare şi băutură din Cluj
Clujul se numără printre judeţele cu cele mai mari amenzi şi cele mai multe nereguli în industria agroalimentară.
În urma unor controale realizate de inspectorii sanitar-veterinari din toată ţara, în Cluj au fost aplicate amenzi în valoare de 13.600 lei.
Printre neregulile depistate se numără lipsa codului CAEN pentru fabricare îngheţată, igiena pe pardoseală şi pereţi deficitară, autocontrolul incomplet, manipularea şi depozitarea necorespunzătoare, trasabilitatea incompletă, lipsa documentului de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, igiena pe tavan necorespunzătoare.
Unităţile din industria agroalimentară controlate desfăşoară activităţi pe domenii de activitate diverse, precum fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume și fructe.
Controlul unităţilor a vizat în principal aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii. La nivel naţional, au fost aplicate amenzi în valoare de 166.200 lei.