monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum vrea Volkswagen să se „spele” de păcate în fața clienților păcăliți

Volkswagen (VW) va oferi compensații generoase pentru aproximativ 600.000 de proprietari din SUA ale căror vehicule diesel sunt echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, a declarat Kenneth Feinberg, șeful fondului care se ocupă de plângerile depuse împotriva grupului german.

VW încă nu a decis dacă proprietarii vehiculelor vor fi despăgubiți în numerar sau dacă mașinile lor vor fi răscumpărate, reparate sau înlocuite, a adăugat Kenneth Feinberg, într-un interviu acordat publicației germane Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

Kenneth Feinberg, care a condus fondul de compensare pentru atacurile din 11 septembrie 2011, a fost numit în decembrie 2015 de Volkswagen să creeze și să administreze programul.


Planul original, care stabilea rezolvarea plângerilor într-o perioadă de 60 până la 90 de zile, s-ar putea confrunta cu întârzieri, a explicat Feinberg. "Mâinile mele sunt legate atâta timp cât VW și autoritățile nu ajung la o poziție comună", a spus el.

Feinberg s-a declarat încrezător că majoritatea clienților va accepta eventualele compensații.


Scandalul emisiilor și incertitudinile privind viitorul VW au dus la scăderea acțiunilor companiei cu 26% de la începutul anului. Totuși, șeful Fondului suveran de investiții al Norvegiei, Yngve Slyngstad, a dat asigurări că instituția își va menține investițiile în grupul german.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că în perioada 2005 — 2015 a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 500.000 în SUA) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Etichete: Volkswagen