Actualitate
Prefectul confirmă: dosar penal pentru Mihai Seplecan
Prefectura Cluj confirmă faptul că Poliția a deschis un dosar penal în ceea ce îl priveşte pe Mihai Seplecan, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Reprezentanții Prefecturii precizează că în ceea ce priveşte Hotărârea nr.301/21.12.2015 privind eliberarea din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a lui Mihai Seplecan, temeiul legal al convocării şedinţei extraordinare în care a fost adoptată hotărârea mai sus menţionată este art. 94 alin. 2 din Legea nr.215/2001, rep. cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia:
„Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice.”
Textul de lege prevede două situaţii în care pot fi convocate şedinţele extraordinare, respectiv: a) ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului și b) la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice.
"Având în vedere cele mai sus menţionate, considerăm că interpretarea pe care domnul Mihai Seplecan o dă art 94 alin 2 este eronată, şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Cluj încadrându-se în categoria a).
De asemenea, în ceea ce priveşte timpul în care Instituţia Prefectului Cluj a luat o decizie cu privire la legalitatea hotărârilor adoptate în 21 decembrie 2015, dorim să adăugăm că ultima adresă de la CJ Cluj a fost primită în 6 ianuarie, iar de la IPJ Cluj în data de 12 ianuarie. În 15 ianuarie a fost comunicat public faptul că cele două hotărâri au fost adoptate cu respectarea prevederilor legale.
În documentul primit de la IPJ Cluj se confirmă existenţa unui dosar penal în cercetare în ceea ce îl priveşte pe domnul Mihai Seplecan, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Contrar afirmaţiilor domnului Seplecan conform cărora ar exista o similitudine cu hotărârile adoptate în „cazul Oleleu”, precizăm că acestea nu se confirmă dat fiind faptul că două instanţe de judecată au validat corectitudinea deciziilor luate de prefectul judeţului Cluj în vara anului 2014”, spun reprezentanții Prefecturii Cluj.