monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce înseamnă sărbătorile de iarnă pentru tineretul clujean?

Mergând după moda occidentală, românii uită adevăratul înțeles al sărbătorilor de iarnă, însă tinerii încearcă să mențină un echilibru între distracție și spiritul Crăciunului.

sodahead.com

Poporul român a fost mereu axat pe tradiții, iar acestea formează personalitatea noastră națională. Însă ce se va întâmpla când vom uita complet de spiritualitatea care ne caracterizează?

”Alcool, colindat, sărbători fericite”

Crăciunul sărbătorește nașterea Mântuitorului Iisus Hristos din cele mai vechi timpuri. Anul acesta, însă, tinerii vorbesc despre distracție și alcool, însă colindatul este obligatoriu.  


Rareș și Narcis sunt prieteni vechi, se relaxează după două nopți albe la o cafea. Anul acesta au mers cu gașca la colindat. S-au distrat, spun ei. Deși nu au exagerat cu alcoolul, au cinstit la fiecare casă. Nu era politicos să refuze.

”Crăciunul reprezintă alcool, colindat, sărbători fericite”, a spus Rareș în timp ce-și stingea țigara.


”E timp petrecut cu cei apropiați și cam atât. A, da! Și uneori e un prilej bun de a bea și a chefui. De fapt, de cele mai multe ori e...”, l-a completat Narcis.

Crăciunul, dezlegare la alcool

Majoritatea tinerilor care au răspuns la întrebări văd în Crăciun o perioadă în care se văd cu apropiații cu care nu se întâlnesc pe parcursul anului, dar și o ocazie de a sărbători, de a se distra.


Răzvan are 16 ani și deși a mărturisit că s-a simțit rușinat când mama sa l-a văzut venind în stare de ebrietate acasă, recunoaște că s-a distrat la colindat.

”Știu că de fapt sărbătorim nașterea lui Iisus. Însă mai mult e, nu neapărat un prilej de a bea, dar de a chefui cu siguranță!”, spune Răzvan.


Alți tineri văd această sărbătoare ca o ocazie de a se distra și a bea, fără să existe repercusiuni, fără să fie priviți cu ochi răi, mergând pe principiul că doar o dată pe an este Crăciunul.

”Lumea preferă să bea, să se îmbete și cam atât”, spune Cătălin.


George locuiește într-un sat clujean unde obiceiul colindatului este o tradiție, merg cu ”feciorii” și iau pe rând toate casele. Așa s-a întâmplat anul acesta însă, spune el, nu a exagerat nimeni în ceea ce privește alcoolul.

”Am fost la colindat cu prietenii. Ne-am dus la fiecare acasă și am băut cât să ne simțim bine. Cred că am ajuns să folosim orice sărbătoare ca prilej de a bea și a chefui, fără a deranja pe nimeni. E ca o dezlegare. Cum în post e dezlegare la pește, așa și sărbătorile sunt ca o dezlgerare la băutură”, explică George.

Tinerii sunt conștienți că dispare atmosfera sărbătorilor de iarnă

Mădălina este revoltată când vede cât de tare ne îndepărtăm de tradiție și cum atmosfera Crăciunului nu mai este la fel de câțiva ani încoace.

”Crăciunul ar trebui să fie despre zăpadă, liniște și pace. Să uităm de probleme. Din păcate mulți tineri văd această sărbătoare ca un prilej pentru fel și fel de distracții. Însă reprezintă mult mai mult! Societatea actuală însă nu mai pune accentul pe tradiție, pe spiritualitate. Nici atmosfera specifică nu mai există de mulți ani”, spune Mădălina.

Mirela are 25 de ani. A fost la biserică și a fost dezamăgită să vadă cât de puțini tineri au fost prezenți.

”În fiecare duminică e la fel. Mai mult de 10 tineri nu vezi. Crăciunul este un prilej de a te întâlni cu prietenii. Totul a devenit însă prea comercial, atât în ceea ce-i privește pe tineri cât și pe cei maturi. Sunt doar două zile libere în care poți să bei și să mănânci liniștit”, explică Mirela.

Preotul Horea Șaitiș vede această discrepanță între sensul original, religios al Crăciunului și modul în care este sărbătorit o problemă cu care poporul român se confruntă de mult timp.

”Nu se mai ține cont de partea religioasă a sărbătorilor. Este o descentralizare a lumii în general. Cauzele pentru care semnificația unui praznic religios precum este și nașterea Domnului nu mai este în esență. S-a început încă de pe la mijlocului perioadei comuniste, inclusiv apariția lui Moș Gerilă. Asta era invenția lor prin care să se denatureze total sensul religios a unei sărbători”, a spus Horea Șaitiș.