monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CCR discută pe 27 ianuarie legea referitoare la interzicerea fumatului în spațiile publice închise

Curtea Constituțională a României va lua în discuție, pe 27 ianuarie, sesizarea privind legea referitoare la interzicerea fumatului în spațiile publice închise.

Senatori din mai multe grupuri parlamentare au formulat luni o contestație la CCR referitoare la proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise.

Senatorul independent Alfred Laurențiu Mihai a declarat pentru AGERPRES că, în opinia parlamentarilor care au depus contestația, legea în forma în care a fost adoptată separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maximă siguranță și ceilalți fumători care nu au voie.


Alfred Laurențiu Mihai a afirmat că demersul la CCR nu este împotriva unei legi antifumat, dar trebuie ca un astfel de act normativ să respecte prevederile constituționale.

"Este corect să avem o lege antifumat care să respecte normativele, directivele europene, este corect să protejăm nefumătorii, să nu se fumeze în preajma copiilor. Sunt de acord cu toate aceste lucruri, dar nu sunt de acord să trecem de dragul de a trece o lege nefiind constituțională", a susținut senatorul.


Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului a fost adoptat pe 15 decembrie de plenul Camerei Deputaților, Cameră decizională în acest caz.

Etichete: ccr