monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Eroii Revoluției din 1989, comemorați la Cluj-Napoca cu onoruri militare și depuneri de flori - GALERIE FOTO

Luni, la fel ca în fiecare an în această perioadă, au avut loc câteva evenimente pentru comemorarea victimelor Revoluției din 1989.

Eroii Revoluției din 1989, comemorați la Cluj-Napoca cu onoruri militare și  depuneri de flori

La 26 de ani de la Revoluție, o mână de oameni au participat la marșul comemorativ care a început în centrul orașului și s-a încheiat în Cimitirul Eroilor. Majoritatea participanților au fost membri ai asociațiilor revoluționare, printre ei numărându-se și reprezentanți ai autorităților locale și politicieni.

Evenimentul a început pe strada Horea, la Astoria unde asociațiile de revoluționari au depus coroane de flori după oficierea unei slujbe religioase. „Revoluția noastră a fost ca un trandafir japonez, s-a născut, a trăit și a murit în aceași zi”, a declarat unul din participanții la ceremonie.


De aici, membrii asociațiilor de revoluționari au plecat în marș spre Stâlpii Împușcați din Piața Unirii, unde au fost depuse coroane de flori atât din partea  asociațiilor de revoluționari, cât și a autorităților locale ( Asociația pentru adevărul revoluției române, Asociația luptătorilor din revoluția română Decembrie 89,  Asociația 22 Decembrie 89, Asociația de caritate Revoluția Romană, asociația luptătorilor din revoluția romănă 1989, Instituția Prefectului județului Cluj, Consiliul Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca). Popasul de aici s-a terminat cu intonarea Imnului Național si câteva colinde.   

Punctul final a fost Cimitirul Eroilor unde Mitropolitul Clujului și al Feleacului, Andrei Andreicuț alături de un sobor de alți cinci preoți au oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii căzuți în revoluția din Cluj.  Finalul ceremoniei a adus intonarea imnului național și depuneri de flori ale  principalelor instituții din Cluj printre care Instituția Prefectului județului Cluj , Consiliul Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Divizia 4 de Armata  Gemina Cluj, Eparhia Greco-Catolica de Cluj-Gherla ,  Structurile MAI Cluj,  SRI Cluj, Asociația Veteranilor  de Război Cluj, Inspectoratul Scolar Județean  Cluj.