monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ActiveWatch și alte trei ONG-uri cer eliminarea Clujului de pe lista candidaților la calitatea de Capitală Europeană a Culturii

Cele patru organizații susțin acest lucru pentru că modul de raportare al autorităților publice față de propriii cetățeni încalcă valorile europene.

sursa foto: ambo.ro

Un juriu european va face o primă evaluare a candidaturilor orașelor și municipiilor din România care concurează pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021 în această săptămână. Organizația ActiveWatch este o organizaţie care militează pentru comunicarea liberă în interes public. Ea susţine politicile de bună guvernare, libertatea de exprimare, antidiscriminare şi educaţie media.

Într-o scrisoare realizată de ActiveWatch, și semnată de alte trei ONG-uri (Romani Criss, Miliția Spirituală și Pro Patrimonio) și trimisă juriului care va evalua candidaturile, cele patru organizații susțin faptul că patru orașe, printre care și Clujul, trebuie elimitate de pe lista candidaților la calitatea de Capitală Europeană a Culturii. Orașele menționate în scrisoare sunt Baia-Mare, Sfântu Gheorghe (județul Covasna), Cluj-Napoca și București.


„Cluj-Napoca: Municipalitatea a evacuat în decembrie 2010 o comunitate formată din 76 de familii în majoritate de etnie roma din municipiu și le-a reașezat în niște spații construite special, niște „căsuțe sociale“, în afara localității, pe marginea gropii de gunoi de la Pata Rât. Intervenția a fost calificată ca segregaționistă, rasistă de multe organizații de drepturile omului românești și străine: „Rasismul practicat împotriva romilor a justificat aceste expulzări în fața populației majoritare prin susținerea ideii conform căreia locul romilor este lângă gunoaie.“ (Știri de Cluj, 17.07.2015). Mai mult, administrația locală refuză cu consecvență să acorde un statut legal acestor persoane, ceea ce înseamnă, implicit, că ele sunt menținute în condiția de noncetățeni pentru a nu li se acorda nici un fel de drepturi”, susține organizația.

Reuniunea de preselecţie, în urma căreia juriul european va întocmi o listă scurtă a oraşelor candidate, va avea loc în perioada 7 - 10 decembrie.


Pentru titlu de Capitală Europeană a Culturii 2021 candidează Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara şi Târgu-Mureş.