monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Eveniment caritabil cu henna pentru fetele dintr-un centru de plasament

În perioada 3-5 decembrie pe strada Napoca, nr. 1 are loc proiectul caritabil ”Secret Santa Operation” care are ca scop adunarea de lucruri pentru 25 de fete dintr-un centru de plasament din localitatea Huedin.

Ana, oferind un tatuaj în schimbul donației

Ana-Maria Butura este elevă în clasa a XII-a și s-a decis să organizeze primul ei eveniment caritabil, fiind impresionată de povestea celor 25 de fete dintr-un centru de plasament din Huedin care nu au acces la haine, produse de îngrijire corporală, produse cosmetice.

”Mi s-a părut un lucru bun să încerc să le ofer altora ajutor prin intermediul pasiunii mele. Eu fac tatuaje cu henna, iar ele au de câștigat. Am aflat de fete de la profesoara mea de româna care face naveta și predă la o școală din Huedin și din centrul respectiv vin fete la ea la ore. M-a întrebat dacă nu am ceva haine de donat și atunci am spus că vreau să le ajut pe toate din centru” a explicat Ana-Maria.


Tânăra îi așteaptă pe toți dornici să le ajute pe aceste fete pe strada Napoca nr. 1, unde, în schimbul donațiilor, vor primi un tatuaj cu henna. De asemenea, dacă duci un obiect, este personalizat pe loc cu modele specifice tatuajelor cu henna. Fiindcă se apropie Moș Nicolae, ar fi un cadou potrivit pentru cineva drag.

Pe Ana o puteți găsi pe strada Napoca la nr. 1 până seara la ora 21, iar sâmbătă va avea loc o prezentare cu henna de la ora 15:00, apoi începând cu orele 18:00 va avea loc un concert caritabil. În zilele următoare tânăra le va face o vizită fetelor pentru a le duce cadourile de Moș Nicolae.