monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Explozii şi incidente armate la Paris: Mai multe persoane au fost ucise. Persoane înarmate au luat mai mulţi ostatici

Mai multe explozii şi incidente armate au avut loc vineri seară în centrul Parisului, în zona Stade de France, unde avea loc un amical între echipele de fotbal ale Franţei şi Germaniei, mai multe persoane fiind ucise.

Cel puțin 18 persoane ar fi decedat în mai multe atacuri armate care au avut loc în arondismentul X al Parisului, potrivit Prefecturii Poliției. Trei explozii ar fi avut loc în apropiere de Stade de France, unde se desfășoară meciul amical Franța-Germania. Președintele Francois Hollande, prezent la meci, a fost evacuat.

Persoane înarmate au luat mai mulţi ostatici într-o sală de concerte din Paris, afirmă surse din cadrul Poliţiei franceze citate de AFP. În paralel, au fost semnalate cel puţin trei incidente armate în zonele Fontaine au Roi, Charonne şi Bataclan.


Martorii oculari au declarat că au auzit tiruri de Kalașnikov într-un bar. Poliția și salvarea au ajuns la fața locului. Schimbul de focuri a avut loc în centru, iar exploziile au avut loc în cartierul Saint-Denis, pe bulevardul Voltaire, la câteva momente după aceea, potrivit digi24.ro.

Unele surse vorbesc despre patru morți și mai mulți răniți. Un ziarist de la Liberation spune că este un adevărat „coșmar”. Cel puțin două persoane ar fi deschis focul în barul Carillon, după care ar fi reușit să fugă. Imediat după aceea, s-au auzit focuri de armă pe o stradă din apropiere, iar martori oculari spun că au văzut cinci-șase persoane cu cagule pe față.


Tot în cursul zilei de vineri, la hotelul unde era cazată echipa Germaniei a fost o alertă cu bombă.

În jurul stadionului a fost instituit un cordon de securitate, iar președintele, care asista la meci alături de ministrul german de externe, a fost evacuat.