Actualitate
Turneul Light Soft Romanian Open Squash, de vineri, la Iulius Mall Cluj (P)
În acest week-end, Iulius Mall Cluj găzduieşte un eveniment dedicat tuturor iubitorilor de sport şi mişcare. Cel mai mare turneu naţional de squash se va desfăşura pe un impresionant teren special din sticlă, spre încântarea clienţilor şi a pasionaţilor de acest sport.
Vineri, 13 noiembrie 2015, de la ora 09.30, se dă startul celei de-a treia ediţii a turneului Light Soft Romanian Open Squash. Pentru al treilea an consecutiv, Iulius Mall este gazda acestui eveniment aparte. Terenul impozant din sticlă va reuni, timp de trei zile, cei mai buni jucători de squash din întreaga ţară, care vor concura pentru a stabili cine sunt campionii acestui sport în România. Pe lângă cei aproximativ 100 de jucători autohtoni, femei şi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 51 de ani, vor intra în competiţie şi concurenţi din Ungaria, Polonia, Israel şi Serbia. Amatori sau profesionişti, participanţii sunt cei mai valoroşi sportivi de squash în oraşele din care provin, miza lor fiind marele titlu şi premiile în valoare de peste 4.500 de euro puse în joc.
Cei pasionaţi de acest sport vor avea ocazia de a admira talentul unor reprezentanţi de top din domeniu, într-un meci demonstrativ disputat între cel mai bun jucător de squash din România şi cel mai bun din Israel. Organizatorii propun şi un concurs inedit pentru spectatori, cu ajutorul unei aplicaţii mobile, prin intermediul căreia îşi pot vota jucătorul de squash favorit şi pot câştiga premii substanţiale oferite de ASUS România.
Campionatul Romanian Open Squash se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Squash şi este organizat de Asociaţia Pro Squash România, cu sprijinul Primăriei Cluj Napoca şi a Consiliului Judeţean Cluj.