Actualitate
Viitorii poliţişti au depus jurământul - FOTO
”Jur credinţă patriei mele România, jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii, jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” au rostit vineri, 6 noiembrie, la unison, 125 de tineri viitori polițiști.
Promoţia 2015-2017 de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a depus jurământul militar, în prezenţa oficialităţilor, profesorilor, părinţilor şi prietenilor. Elevilor anului I li s-au alăturat şi colegii lor mai mari, cei 114 de elevi din anul II.
”Vă cer tuturor, elevi şi profesori, ca, printr-o pregătire riguroasă şi continuă, să deveniţi vectori ai profesionalizării şi schimbării de mentalitate, astfel încât Poliţia Română să continue să fie o poliţie puternică, profesionistă, respectată, un partener de încredere”, a fost mesajul transmis de chestor general de poliție Petre Tobă, secretar de stat, Inspector General al Poliției Române, citit de către Tudor Grindean, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
În preambulul festivității, cei prezenți au păstrat un moment de reculegere în amintirea victimelor tragicului incident de la Clubul Colectiv București.
Înfiinţată în anul 2004, şcoala de poliţie clujeană a pregătit până acum 10 promoţii de agenți de poliție.