monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Preotul artist. A renunţat la preoţie din cauză că “totul se învârte în jurul banilor” şi şi-a urmat adevărata vocaţie

Îl cheamă Cristian Rudăreanu şi are 41 de ani. Locuieşte în Calafat, judetul Dolj şi a fost preot. De la 1 noiembrie 2014 şi-a dat demisia de bună voie din preoţie, iar acum locuieşte în Germania unde pregăteşte o expoziţie de artă pentru anul următor.

Cristian Rudareanu (foto stanga)

Decizia de a renunţa la preoţie a fost din cauza principiilor. A ajuns la concluzia că nu îl mai reprezintă acum. “Totul se învârte şi acolo din păcate în jurul banilor”, spune el. Ţine la Biserică dar îi pare rău de cei care o conduc unde nu trebuie. Susţine că, din păcate, Biserica tinde la nivel ierarhic superior să devină o mare afacere.

La plecarea din parohie oamenii au fost stupefiaţi, au plâns şi l-au implorat să nu plece. ,,Eu am un principiu, fac ceea ce trebuie bine doar atât cât simt că pot şi mi se permite, în caz contrar mă retrag în glorie şi cu fruntea sus”, a adăugat el.


Meseria de preot şi-a ales-o pentru că încă de la 12 ani a fost în Biserică şi a simţit o atractie, ceva special. A fost cântăreţ bisericesc 7 ani, apoi a facut facultatea şi a ajuns preot. A făcut-o pentru că a crezut şi crede, şi totodată i-a plăcut să comunice cu oamenii, să le asculte problemele şi să-i ajute  atât cât poate, măcar cu un sfat bun, o încurajare şi cu o rugăciune în plus.

Se încarcă pozitiv atunci când predică, când îi puneau întrebări şi le putea răspunde ridicându-le un val din suflet.


Ce a urmat după Facultatea de Teologie

După ce a făcut Facultatea de Teologie a făcut două şcoli de artă, 6 ani, canto classic şi orga, iar după un an de pictură a renunţat. Această decizie de a renunţa a venit pentru că nu i-a plăcut modul  de gândire al profesorului. Cerea elevilor să facă aşa cum face el, să picteze ca roboţii, de aceea a considerat că nu trebuie să fie influenţat de ceva, ci să fie unic, deoarece toţi marii pictori şi sculptori au reuşit după ce au adus ceva nou, rupându-se definitiv de trecut. ,,Să fii tu, unic şi irepetabil, o lucrare pură, izvorâtă din forţele şi energiile tale, numai aşa poţi pune o piatră la temelia artei”, spune Cristian.

A decis să plece din România pentru că vroia să realizeze ceva cu arta, în 2013 a avut o expoziţie de pictură şi sculptură cu un prieten la Notarra în Bucureşti şi apoi în Calafat la Muzeul de Artă. “România, din păcate, îşi goneşte artiştii prin ignoranţă. Mă doare sincer sufletul că trebuie să fie aşa, acolo am prietenii şi toată viaţa mea, însă asta e” a mai declarat Cristian.


Relaţia cu presa

 Pe lângă artă, Rudăreanu a făcut presă ani de zile, iar de curând a primit a treia diplomă de excelenţă pentru activitatea susţinută în vederea susţinerii românilor din Timocul sârbesc şi bulgăresc.

A scris la 14 publicaţii, a fost redactor la revista de cultură  ,,Sfârşit de mileniu”, apoi la  ziarul româno-bulgar ,,Timpul şi Ave”, Revista ,,Lamura”, ziarele ,,Actualitatea de sud”, “Realitatea Dunăreană”,  ,,Actualitatea Calafeteană” , ,,Cuvântul libertăţii”, dar şi altele.


Legături

Crede că legătura dintre preoţie-artă şi presă este aceea că toate au la bază comunicarea unor întâmplări, unor stări, explicarea unor evenimente sau trăiri care ţin de partea fizică sau spirituală sunt canale de comunicare din care dacă priveşti dincolo de litere poţi învăţa mult mai multe. ,,Este extraordinar să simţi şi să înţelegi stările prin care trece un suflet şi modul în care individul le manifestă în viaţa de zi cu zi”, susţine acesta.

În viitor doreşte să se întoarcă în presă sau la televiziune şi deşi îi este greu să creadă într-o maximă spune că „ţara mea este lumea şi religia mea este să fac bine”.


Articol scris de Oana Stănuşi, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II

Etichete: preot