monitorulcj.ro Menu
Actualitate

2/3 din bugetul CNAS, cheltuit pe medicamente scumpe

Două treimi din cei 5 miliarde lei cât este bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru medicamente este cheltuit pe produse originale şi scumpe, a declarat pentru Mediafax Lucian Duţă, preşedintele CNAS.

Ela a afirmat că în România consumul de medicamente scumpe este indus şi stimulat. “Ceea ce spun producătorii de generice şi anume că au dispărut medicamente ieftine este adevărat. Eu spun de mult acest lucru. De când am preluat conducerea CNAS spun că în România este indus şi stimulat consumul de medicamente scumpe. Două treimi din bugetul pentru medicamente, care este de cinci miliarde de lei şi mă refer aici şi la programele naţionale, se cheltuie pe produsele originale”, a afirmat Lucian Duţă.