monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din Sibiu, Cetățean de Onoare al comunei Jichișu de Jos - VIDEO

Valentin Bora, singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din Sibiu, din 21 noiembrie 2014, a fost numit Cetățean de Onoare al Comunei Jichișu de Jos.

Ploaia şi lipsa centurii de siguranţă l-au salvat pe Valentin Bora, singurul supravieţuitor în accidentul aviatic din Sibiu. Când elicopterul s-a prăbuşit, mecanicul de zbor se afla între pilot şi copilot. Fără centură, bărbatul a fost aruncat pur şi simplu din interior în momentul prăbuşirii. Acesta a suferit răni grave, iar starea lui de sănătate a fost critică, până la începutul lunii decembrie.


Bărbatul din comuna Jichișu de Jos avea peste 2.000 de ore la momentul producerii accidentului aviatic. Vă reamintim, elicopterul militar YAR 330-Puma s-a prăbuşit şi a luat foc la contactul cu solul, în luna noiembrie 2014. Opt oameni au murit, arşi de vii, în explozia care a urmat. Cel de-al nouălea a murit la începutul lunii decembrie. Valentin Bora, maistru militar, a supravieţuit, după ce a fost proiectat, în urma impacului, în afara aparatului de zbor.

Ieri, Valentin Bora a fost numit Cetățean de Onoare al comunei Jichișu de Jos. Primarul Ioan Moncea i-a înmânat supraviețuitorului diploma de cetățean de onoare, în aplauzele familiei, prietenilor și colegilor, scrie dej24.ro.