Actualitate
Cum te poţi distra luni de Zilele Culturale Maghiare. Vezi aici programul evenimentelor
Dezbateri, vizite, expoziţii sau proiecţii de film, cu asta îi întâmpină organizatorii Zilelor Culturale Maghiare pe cei care sunt luni în Cluj-Napoca.
Programul zilei de luni, 17 august.
10:00-16:00 Vizitarea turnului Bisericii Romano-Catolice Sfântul Mihail
Organizatori: Facultatea de Geografie a Universităţii „Babeş-Bolyai” – Departamentul de Geografie al Liniei Maghiare, Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail
Loc: Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail
10:00-16:00 Dezbatere despre sustenabilitatea castelelor
Prelegeri şi discuţii interactive despre castelele şi conacele din Transilvania pe teme de istoria artei, turism, dezvoltare rurală şi comunitară, drept, arhitectură şi horticultură.
Organizator: Asociaţia Grupul Pont
Loc: Universitatea Sapientia, – Facultatea de Ştiinţe şi Arte din Cluj-Napoca (Clădirea de pe Calea Turzii: Corpul B, holul Aulei)
13:00–14:00 – Vizită la Mănăstirea Franciscană din Cluj ghidată de expertul în structuri de rezistență a monumentelor istorice dr. Szabó Bálint și dr. Guttmann Szabolcs, architect și inginer specialist în protecţia monumentelor.
Intrarea în Mănăstire se face prin strada V.Deleu, nr. 2, fosta incintă a Liceului de Muzică Sigismund Toduță.
17:00 - Mimesis 1. Edition: Ringli-Spíl. Vernisajul întruneşte lucrările a peste 40 de artişti plastici şi artiști fotografi din Transilvania și Ungaria și se va desfășura la fostul Hotel Continental. Evenimentul va avea traducere simultană în limba română.
Mimesis Fest, 1. Edition
Între 17 şi 24 august 2015, cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, clădirea fostului Hotel Continental va fi populată din nou de artişti plastici.
Luni, 17 august, la ora 17.00 la etajul întâi a clădirii va avea loc vernisajul expoziţiei cu lucrările creatorilor care au reacţionat la tematica Ringli.Spíl. Invitaţii speciali ai acestei ediţii ale festivalului sunt: Marjai Judit (fotografie), WahornAndrás (pictură), Szurcsik József (pictură), Kopasz Tamás (pictură), Orosz László (pictură), Chris Allan (grafică), Ulrich Gábor (artă vizuală).
Expoziţia va fi deschisă de Ágota Zakariás (istoric de artă), Attila Kispál, Ágnes-Evelin Kispál (artişti vizuali, curatorii Spaţiului de Artă Contemporană „Magma”). În aceeaşi zi, la ora 17.30, etajul 2 al clădirii va găzdui vernisajul expoziţiei intitulate Second Floor, alcătuită din lucrările tinerilor artişti clujeni şi ai celor legaţi de Cluj.
Cuvântul cheie al acestei ediţii a Festivalul Mimezis este ringlispíl, ceea ce în limba română înseamnă carusel: o instalaţie distractivă, prevăzută cu căluţi din lemn sau scaune, care se roteşte în jurul unei axe verticale. Titlul evocă ideea cercului, a jocului şi jucăriei. În viziunea organizatorilor aceste concepte au fost menite să evoce următoarea problematică:
a. Individul, sau la un nivel superior, comunitatea, parcurge cercuri în cadrul societăţii. Cercul tradiţiilor, al comemorărilor, al conservării, al identităţii ar fi doar câteva exemple în acest sens. Fiecare dintre acestea reprezintă câte un carusel, care – după ce individul sau comunitatea şi-a ocupat locul – începe să se învârtă, iar cei aflaţi în acea mişcare ciclică îşi pierd abilitatea de a reflecta.
b. În multitudinea şi complexitatea condiţiilor şi a relaţiilor istorice, sociale, economice şi interpersonale, individul sau comunitatea intră în joc fără voia sa. Astfel, jocul altminteri pozitiv se transformă într-o povară care are conotaţii negative. Ne avântăm în acest joc doar pentru că, aparent, în afara caruselului nu există alt spaţiu de joc.Motoul festivalului oferă artiştilor o paletă largă de răspunsuri. Care sunt modalităţile prin care individul şi, prin integrarea lui, comunitatea, ar putea „dejuca” jocurile ciclice ale caruselului, cum ar putea cuceri tărâmuri noi, unde jocul nu este afectat de cercuri şi jocuri?
17:00 Bazinul Carpatic în viziune fotografică maghiară. Imagini din arhiva Agenţiei Naţionalede ştiri aUngariei (MTI). Cu ocazia vernisajului, Gazsó L. Ferenc, directorul Agenţiei Naţionalede ştiri aUngariei (MTI) şi Tonk Márton, decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Arte din cadrul Universităţii Sapientia vor rosti cuvinte de deschidere.
Organizatori: Fondului de Administrare Mass Media(MTVA, Ungaria), Duna Médiaszolgáltató Zrt.[Servicii Media „Duna” S.A.], Direcţiunea Agenţiei Maghiare de Presă (MTI), Asociaţia Clujul Comoară / Kincses Kolozsvár Egyesület
Loc: Sala Studio a Universităţii Sapientia, Calea Turzii
18:00 Deschiderea Zilelor Filmului Maghiar. Ateliere cinematografice clujene: Asociaţia Audiovizuală ARGO / ARGO Audióvizuális Egyesület aniversează 10 ani de la înfiinţare, selecţie, partea I. În timpul şi după proiecţiile de film, Lakatos Róbert şi prietenii săi vor interpreta muzică populară caracteristică ceangăilor din microregiunea Gyimes/Ghimeş (valea Trotuşului) şi din Moldova.
- Huncut filmek (Filme poznaşe) (filme artistice de scurt metraj şi filme de animaţie) – cu subtitrare în limba română
Organizatori: Asociaţia Audiovizuală ARGO / ARGO Audióvizuális Egyesület, Fundaţia Tranzit / Tranzit Alapítvány, Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania / Erdélyi Magyar Filmszövetség şi Universitatea Sapientia
Loc: Casa Tranzit
19:00 -Deschiderea festivă a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj cu spectacolul “Transcarpatia evocată – dincoace și dincolo de trecători”, la Opera Maghiară de Stat Cluj-Napoca.
20:00 Muzică de film, gulaş unguresc la ceaun
Organizatori: Asociaţia Audiovizuală ARGO / ARGO Audióvizuális Egyesület, Fundaţia Tranzit / Tranzit Alapítvány, Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania / Erdélyi Magyar Filmszövetség,Universitatea Sapientia
Loc: Casa Tranzit