monitorulcj.ro Menu
Actualitate

S-a crezut singur pe drum. Motociclist, spulberat de un şofer care nu s-a asigurat

Un motociclist şi o tânără de 21 de ani au fost răniţi grav după ce un şofer nu s-a asigurat la schmbarea direcţiei de mers. Accidentul a avut loc joi după amiaza pe strada Oaşului din Cluj-Napoca, şi s-a soldat, pe lângă rănirea gravă a celor două persoane, şi cu avarierea a două vehicule.

foto arhiva

Un bărbat de 42 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autovehiculul pe  strada Oaşului, din direcţia bulevardul Muncii spre centru, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers spre dreapta pentru a intra pe strada Odobeşti şi a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de un tânăr de 25 ani, din Cluj-Napoca,  care circula în aceaşi direcţie prin partea dreaptă.

În urma impactului, motociclistul şi pasagera spate a motocicletei, o tânără de 21 ani, din Cluj-Napoca, au suferit vătămări corporale grave.


Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.