monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sancțiune de 20.000 de lei pentru benzinăria din Cluj care a oferit apă în loc de carburant

O benzinărie Lukoil din comuna Apahida, judeţul Cluj, a fost amendată, sâmbătă, cu 20.000 de către Protecţia Consumatorului, după ce mai mulţi şoferi au reclamat că au alimentat cu apă de la pompe în rezervoarele maşinilor în loc de benzină.

Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Cluj, Cristian Nicula, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax că în urma acestui incident 11 maşini au avut probleme şi au fost duse în service pentru verificări. „CRPC Cluj a amendat cu suma maximă prevăzută de lege, 20.000 de lei, o benzinărie Lukoil din comuna Apahida, pentru punerea pe piaţă a unui produs neconform, în acest caz benzină. De asemenea, am oprit de la comercializare peste 10.000 de litri de benzină şi am prelevat probe pentru analize de laborator, să vedem ce a fost în acele rezervoare de la pompe. Cei de la benzinărie au recunoscut că dintr-o greşeală a ajuns apă în rezervoare, că efectuau o recalibrare la rezervoarele din benzinărie. Din informaţiile noastre, 11 maşini au înregistrat probleme, acestea fiind transportate la un service pentru verificări pe cheltuiala companiei”, a spus Nicula.

Mai mulţi şoferi au reclamat că, în cursul dimineţii de sâmbătă, după ce au alimentat la benzinăria Lukoil, din comuna Apahida, maşinile pe care le conduceau s-au oprit după o sută sau două sute de metri parcurşi, deoarece în loc de benzină li s-a pus apă în rezervoarele autoturismelor.


Potrivit unui comunicat al Lukoil România transmis, sâmbătă, incidentul de la benzinăria din Apahida a avut loc „în timpul operaţiunii programate de calibrare a parcului de rezervoare, iar dintr-o eroare umană s-a produs o contaminare accidentală cu apă a rezervorului de benzină Ecto Sport 98”.

„Lukoil România a acordat despăgubiri conducătorilor auto care au alimentat cu această benzină”, se mai arată în documentul citat.


Mai puteți citi: 17 mașini au fost „dopate” în 10 minute cu apă în loc de carburant la o benzinărie din Cluj. Patronul spune că a fost doar un accident