Actualitate
Bărbaţi reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au furat mai multe tablouri de valoare – FOTO VIDEO
Doi suspecţi în cazul unui furt din locuinţă au fost prinşi miercuri, 5 august, în jurul orei 07:00.
Cei doi bărbaţi de 40 respectiv 26 de ani din Gilău şi Cluj-Napoca, au pătruns în perioada 31 iulie – 2 august prin forţarea uşii de acces într-o locuinţă situată în Cluj-Napoca, de unde au furat 7 tablouri şi obiecte din argint, cauzând un prejudiciu de 2.500 lei.
„Poliţiştii continuă cercetările faţă de cei doi sub aspectul săvârşirii infractiunii de furt calificat faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. În cauză, poliţiştii au reuşit recuperarea prejudiciului în totalitate. Faţă de cei doi, s-a luat măsura reţinerii pe o perioada de 24 ore. Bărbaţii au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Cluj”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.