monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UNTOLD va avea loc și anul viitor. Ce a spus Boc la finalul festivalului

Untold Festival a reunit, la Cluj, peste 170 de artiști de renume mondial. Concertele au avut loc în perioada 30 iulie – 2 august, pe opt scene din oraș.

UNTOLD va avea loc și anul viitor. Ce a spus Boc la finalul festivalului

Primarul Emil Boc a anunțat pe pagina oficială de Facebook că Untold va continua și anul viitor. “Untold Festival!! Ce păcat pentru că s-a terminat, ce frumos pentru că va continua!!!”, a scris primarul.

“Dragi clujeni, doresc să ştiţi că acest festival a fost cel mai bun ambasador al Clujului din ultimii ani şi, de ce nu, al României. Am avut cred o medie de aproximativ 50.000 - 60.000 de spectatori pe zi la festival. Cei mai mulţi din România, dar şi foarte mulţi străini: din Japonia şi Coreea de Sud până în SUA şi Canada, din Olanda şi Polonia până în Marea Britanie, Franţa, Germania, Ungaria, Cehia, Spania , Mexic sau Brazilia! Toţi vor pleca cu imaginea unui festival reuşit, de ţinută internaţională, cu artişti de top mondial, cu oameni primitori şi cu o desfăşurare impecabilă într-un cadru superb oferit de Cluj Arena, Sala Polivalenta şi Parcul Mare”, a mai spus Boc.


Niciun act de vandalism

Primarul a fost extrem de mulțumit de comportamentul festivalierilor și al turiștilor. “Comportamentul turiştilor prezenţi la Cluj poate fi şi o lecţie pentru fiecare dintre noi: niciun act de vandalism sau de distrugere a bunurilor publice: niciun scaun stricat la stadion, nicio bancă distrusă în parc sau vreun spaţiu de joacă devastat (cel puţin aşa este la ora la care scriu aceste rânduri, imediat după David Guetta)!

Chiar dacă e prea devreme să tragem toate concluziile după Untold, nu pot să nu menţionez cuvintele ce mi-au fost adresate azi de un pensionar în zona centrală a oraşului: locuiesc lângă stadion, nu prea am putut dormi, dar sunt atât de bucuros de bucuria nepoţilor mei care sunt fericiţi că în oraşul nostru are loc un asemenea eveniment cum rar poate fi întâlnit în lume!! Da, putem fi mândri că de azi Clujul este pe harta mondială a spectacolelor de profil şi milioane de oameni vor vorbi despre noi! Despre beneficiile economice pentru comunitatea noastră vom mai vorbi, dar cu siguranţă milioane de euro au intrat în economia locală”, a adăugat Emil Boc.


Le-a mulțumit clujenilor pentru toleranță

Potrivit primarului, au fost foarte puține sesizări legate de zgomot. “Le mulţumesc în primul rând clujenilor pentru răbdare, înţelegere şi susţinere financiară (aproximativ 10% din bugetul festivalului). Paradoxal, cu ocazia Untold au fost mult mai puţine sesizări legate de zgomot decât la Zilele Clujului sau la Zilele Culturale Maghiare. Dar asta nu înseamnă că nu sunt conştient de nemulţumirile minorităţii tăcute care a fost supărată pe zgomot, restricţii de circulaţie sau artificii la ore târzii. Îmi cer scuze pentru acest disconfort provocat şi vă mulţumesc sincer pentru înţelegere. Vă asigur că toleranţa dumneavoastră a fost apreciată de toată lumea” a afirmat Boc.