Actualitate
ONG-urile îl amenință pe Boc cu judecata din cauza unui incinerator de deșeuri
Declarația de miercuri a primarului Emil Boc potrivit căreia oricând ar putea face un incinerator de deșeuri în Cluj-Napoca a stârnit reacții aprinse în rândul ONG-urilor.
Boc a afirmat că are investitori pentru o astfel de investiție, dar nu poate face un incinerator de deșeuri pentru că nu știe când va fi gata centrul ecologic de deșeuri al Consiliului Județean. „Dacă noi suntem lăsați să ne facem treaba pe termen mediu și lung, în șase luni de zile avem investitori care sunt dispuși să pună la dispoziție un incinerator cu condiția să le dăm dreptul de a utiliza și exploata gunoaiele minim zece ani, dar nu putem face acest lucru pentru că nu știm când termină cei de la județ centrul de deșeuri”, a spus primarul.
Reprezentanții Alianţei Globale pentru Alternative la Incinerare (GAIA) şi Coaliţia pentru Justiţie Energetică din România – Energy Justice Romania au declarat că primarul Emil Boc nu doreşte o rezolvare reală a problemei deşeurilor, pe termen lung, ci o soluţie pe termen scurt în interesul industriei incineratoare, şi nu în interesul cetăţenilor, care vor fi grav afectaţi de construirea unui astfel de incinerator.
„Incineratoarele de deseuri sunt cunoscute ca fiind adevarate fabrici de cancer si cea mai mare sursa pentru producerea dioxinei, care în cantități foarte mici poate cauza defecte fetale și genetice. Incinerarea deşeurilor este cea mai toxică, scumpă şi ineficientă metodă de a trata deşeurile si de a produce energie. Ideea în sine este contradictorie, întrucât arderea înseamnă distrugere/risipă, asociată cu emisii toxice precum dioxine, metale grele şi furani, tehnologia actuală fiind departe de a elimina poluarea şi de a reutiliza eficient energia produsă prin ardere”, au explicat reprezentanții celor două ONG-uri.
Potrivit acestora, incineratoarele nu rezolvă problema depozitării deşeurilor. Aproximativ 25% din cantitatea de deşeurilor care intră în incineratoare rămâne sub formă de cenuşă, iar această trebuie să fie depozitată tot în rampe de deşeuri. „Această cenuşă este prea toxică pentru a putea fi refolosită, în ciuda tuturor încercărilor industriei. Multe dintre aceste toxine ajung în hrană şi devin tot mai concentrate pe măsură ce ajung mai sus în lanţul alimentar”, au mai spus reprezentanții ONG-urilor.
Aceștia subliniază că vor fi realizate toate demersurile necesare pentru a împiedica construirea unui incinerator de deşeuri municipale în municipiul Cluj Napoca, inclusiv în instanţele judecătoreşti. "Vor fi depuse plângeri împotriva autorităţilor implicate în diversiunea construirii incineratoarelor de deşeuri. Politica domnului Boc poate fi catalogată ca fiind iresponsabilă, prin ignorarea realelor soluţii propuse de societatea civilă şi promovarea unor soluţii false şi extrem de toxice promovate de industrie", au mai spus ONG-urile.