monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 400 de militari români au plecat într-o misiune în Afganistan

Peste 400 de militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” din Dej au plecat în această dimineaţă în Afganistan în cadrul misiunii NATO numită „Resolute Support”.

Militarii vor executa timp de şase luni misiuni de protecţie a forţei la Baza aeriană din Kandahar, dar şi asigurarea libertăţii de mişcare pe căile de comunicaţii şi consilierea forţelor de securitate afgane, contribuind astfel la realizarea unui climat de securitate necesar stabilităţii politice şi sociale în zonă. „Cei peste 400 de militari ai Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei Dragonii Transilvani Dej vor pleca în Afganistan, într-o o misiune de şase luni în cadrul operaţiunii Resolute Suport. Misiunea de bază este de a securiza aeroportul din Kandahar, iar misiunea secundară va fi cea de asistenţă şi consiliere a armatei afgane şi a celorlalte forţe de securitate”, a declarant la finalul ceremoniei comandantul batalionului Adrian Costaru.

La ceremonie a participat şi Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale. Mircea Duşa a ţinut să precizeze că atunci când întâlneşte omologi de ai săi la diferitele evenimente, aceştia au doar cuvinte de laudă la adresa militarilor români. „Militarii români reprezintă cu demnitate România în lume şi ori de câte ori mă întâlnesc cu parteneri din NATO, cu colegi miniştri din alte ţări, au numai cuvinte de laudă. Sunt convins că sunteţi militari foarte bine pregătiţi, sunteţi profesionişti, băieţi şi fete deosebiţi ai Armatei Române, şi felul în care v-aţi pregătit vă va permite ca şi această misiune să o îndepliniţi cu succes. Vă urez să vă întoarceţi sănătoşi acasă”, a spus Duşa.

Până în prezent, militarii batalionului au participat la patru misiuni în teatrele de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan.