monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cele mai frumoase și interesante genți, la Bag Expo la Iulius Mall

Pentru că vara este sezonul accesoriilor cool, Iulius Mall Cluj vine în sprijinul iubitoarelor de fashion cu o nouă ediţie a Bag Expo.

Târgul preferat de doamne şi domnişoare vine cu două mari surprize: promoţii de până la 50% la piesele de sezon şi prezentarea, în premieră, a noii colecţii de toamnă-iarnă.

„Cea mai ieftină geantă costă 50 de lei, iar cea mai scumpă 1500 de lei. Gențile sunt din 12 țări. Printre cele mai importante le-aș aminti pe Ucraina, Polonia, Slovacia, Italia, Franța, Germania, România, India, China și altele”, a spus organizatorul evenimentului Ciprian Timișescu.


Târgul Bag Expo se va desfăşura în perioada 29 iulie – 2 august, la parterul Iulius Mall Cluj, prezentând pasionaţilor de shopping cea mai variată gamă de genţi şi accesorii. Pentru că femeile nu se mulţumesc cu o singură geantă, piesele de vară expuse la Bag Expo sunt la oferte de până la 50%.

„La această ediţie va fi prezentată, în premieră, şi noua colecţie de toamnă-iarnă. Astfel, clientele care vor să fie în pas cu moda şi să îşi aleagă din timp accesoriile pe care le vor etala în următorul sezon vor avea posibilitatea de a opta pentru diverse modele în tendinţele actuale”, a mai precizat Timișescu.


Doamnele şi domnişoarele mereu în căutare de genţi şic vor putea alege din peste 6.000 de articole, în culori vesele sau clasice, cu felurite forme şi adaptate oricărui stil. Indiferent dacă se pregătesc pentru o ocazie specială, pentru o ieşire în oraş sau pentru a merge la plajă, la Bag Expo vor găsi exact geanta care să le definească ţinuta. Plicuri elegante, genţi casual sau sport, genţi pentru plajă, poşete, clutch-uri, trollere şi genţi de voiaj, serviete şi diplomate, rucsaci, borsete, genţi pentru laptop, portofele şi curele sunt doar o parte dintre propunerile pentru clienţi. Articolele Bag Expo sunt de o calitate superioară, fiind produse în România, Italia, Franţa, Germania, Ucraina, India şi Polonia.