monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zece autobuze electrice, pe fonduri elvețiene vor circula în Cluj-Napoca. Se modifică prețul biletelor?

Trei proiecte cu fonduri elvețiene sunt derulate de Primăria Cluj-Napoca. Două acorduri au fost semnate, miercuri.

Zece autobuze electrice, pe fonduri elvețiene vor circula în Cluj-Napoca. Se modifică prețul biletelor?

Două acorduri pentru proiecte care vor fi derulate cu fonduri elvețiene au fost semnate, miercuri, la Cluj-Napoca. Este vorba despre achiziționarea a zece autobuze electrice. Pe lângă acest proiect, mai sunt derulate și proiectele privind modernizarea rețelei de iluminat public cu tehnologia LED pe 22 de străzi și reabilitarea termică a Colegiului Național George Coșbuc și Liceului Sigismund Toduță.

Primarul Emil Boc a declarat că autobuzele vor fi dotate cu sistem de încărcare rapidă pe timpul zilei și încărcare lentă pe timpul nopții. Vor fi realizate stații de încărcare în oraș. Bugetul total pentru autobuze este de peste 7 milioane franci elvețieni, din care peste 6 milioane franci este contribuția Elveției și aproximativ 1 milion franci este contribuția Primăriei.


Liviu Neag, directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj a afirmat că cele 10 autobuze electrice sunt autobuze scurte, cu podea joasă, trapă pentru persoane cu dizabilități, camere video, computer de bord, toate dotările autobuzelor de ultimă generație. Singura diferență este că se vor încărca la intervale scurte de timp.

În ceea ce privește o posibilă reducere a prețurilor la bilete, Liviu Neag a evitat să ofere un răspuns clar. “Ne preocupă și problema aceasta, e greu să spui că cu cele 10 autobuze vom putea aduce o contribuție în ceea ce privește reducerea prețurilor la bilete. Ceea ce este important este faptul că va crește calitatea transportului în comun”,  a declarat directorul CTP Cluj.


Autobuzele cu fonduri elvețiene vor face legătura între cartiere, dar și între centru, gară și aeroport.

Valoarea totală a fondurilor elvețiene este de peste 11 milioane franci.


Perioada de implementare a proiectului privind achiziționarea autobuzelor este de 18 luni.

Acordurile au fost semnate între Ministerul Finanțelor și ambasadorul Elveției și al doilea între Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării și ambasadorul Elveției.