monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii, defavorizaţi de rectificarea bugetară

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan contestă procesul de rectificare a bugetului de stat ce urmează a fi supus aprobării Guvernului în perioada următoare.

Seplecan spune că Guvernul Ponta a acţionat discreţionar şi iresponsabil, neacordând judeţului Cluj fonduri proporţionale cu contribuţia acestuia la bugetul naţional.

„Consider că ceea ce se întâmplă în prezent este absolut inadmisibil şi nu mai poate fi tolerat. Este total de neconceput ca judeţul Cluj, al patrulea mare contributor la bugetul de stat, să se afle în permanenţă printre ultimele judeţe în ceea ce priveşte nivelul fondurilor alocate de Guvern. În contextul în care Clujul este unul dintre cei mai mari contributori la bugetul naţional, se impune ca şi sumele care ne sunt alocate să fie pe măsură. Vreau să subliniez foarte clar faptul că nu vrem nici un leu în plus faţă de ce ni se cuvine, însă solicităm insistent ca, în baza principiului contributivităţii, fondurile alocate de la bugetul de stat să fie direct proporţionale cu veniturile pe care noi le transmitem bugetului central”, spune Seplecan.  


Preşedintele CJ Cluj atrage atenţia asupra faptului că multora dintre instituţiile şi autorităţile publice din judeţ nu li s-a aprobat, încă de la începutul anului, nici măcar un nivel suficient al plafonului de cheltuieli de personal, motiv pentru care acestea sunt descoperite şi incapabile să plătească salariile angajaţilor.