monitorulcj.ro Menu
Actualitate

50 de echipe se vor duela în idei la Cluj, la unul dintre cele mai mari turnee internaţionale de dezbateri din Europa de Est

Universitatea Babeș-Bolyai și ARDOR Transilvania organizează vineri, 10 iulie, şi sâmbătă, 11 iulie, a doua ediţie a turneului internaţional de dezbateri Babeş-Bolyai Univeristy Open (BBU Open).

Cel mai mare turneu internațional de dezbateri pentru studenți, din România, și unul dintre cele mai mari de acest gen din Europa de Est, va reuni la Cluj 50 de echipe şi 20 de arbitri reprezentanţi ai unor universităţi din întreaga Europă.

Competiția va fi condusă de o echipă de directori de turneu formată din cei mai prestigioși membri ai comunității internaționale de dezbateri, câștigători și organizatori ai unora dintre cele mai mari campionate din lume:  Michael Dunn-Goekjian (Cambridge University, Marea Britanie), Natasha Rachmann (Oxford University, Marea Britanie), Ioana Stupariu (Universitatea Babeş-Bolyai, România), Sam Block (Cambridge University, Marea Britanie), Radu Cotarcea (Middlesex University London, Marea Britanie). Toate dezbaterile din cadrul competiției se vor desfășura în limba engleză, în formatul British Parliamentary, cel mai răspândit format de dezbateri din lume.


Ceremonia de deschidere va avea loc vineri, începând cu ora 15:00, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, unde se vor desfășura și cele 5 runde preliminare și semifinalele de vineri și sâmbătă.

Cele mai bune 4 echipe se vor califica în finala care va avea loc sâmbătă seara, de la ora 19:00, la Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai.


Finala de sâmbătă va fi un eveniment organizat după modelul Oxford Debates, o dezbatere publică în care finaliștii din echipele Guvernului și Opoziției discută în fața membrilor marcanți ai comunității pe o temă de larg interes și impact pentru societate. Tema finalei va fi anunțată cu 15 minute înainte de începerea dezbaterii.

Universitatea Babeș-Bolyai este partenerul educațional al BBU OPEN, continuând susținerea programului său de dezbateri pentru studenți. Acest program, care funcționează sub titulatura BBU Debate Society, are o vechime de 18 ani, fiind rezultatul unui parteneriat unic în țara noastră, între Universitatea Babeș-Bolyai și ARDOR Transilvania. Anul 2013 a marcat un punct de cotitură în istoria acestei colaborări, Universitatea Babeș-Bolyai ajungând pe locul 24 în World Debate Rankings (singurul clasament acceptat în domeniu, care stabilește ierarhia primelor 900 de universități din lume la dezbateri). Totodată, în 2014 una din echipele Universității Babeș-Bolyai, formată din Ioana Stupariu și Radu Cotarcea, a reușit să ajungă până în finala Campionatului European de Dezbateri, în timp ce echipa formată din Anda Prunea si Mihai Morar a ajuns până în finala prestigiosului Paris Open.