Actualitate
Elevii află marţi dacă au luat BAC-ul
Elevii de clasa a XII-a care au susţinut probele scrise de la Bac 2015 vor afla marţi, 7 iulie, notele de la examenul de maturitate. Pentru a fi declaraţi promovaţi, absolvenţii de clasa a XII-a trebuie să obţină minimum nota 5 la fiecare dintre disciplinele de concurs, iar media generală de la examen trebuie să fie minimum 6.
Elevii găsesc toate notele obţinute la examen, dar şi mediile de absolvire, pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Rezultatele vor fi afişate la licee şi publicate pe Edu.ro pe 7 iulie, până la ora 12:00.
În aceeaşi zi în intervalul 12:00 - 16:00 pot depuse contestaţiile care vor fi rezolvate în perioada 8-9 iulie.
Anul acesta, doar 25.000 din cei 340.000 de absolvenţi de liceu din promoţiile anterioare care nu au luat bacalaureatul s-au înscris la examen în sesiunea iunie-iulie 2015. Dintre cei 168.945 de absolvenţi înscrişi în această sesiune a bacalaureatului, 143.949 (76,89%) provin din promoţia curentă, iar 24.996 (23,11%) provin din seriile anterioare. Candidaţii înscrişi pentru a participa la această sesiune a bacaluareatului au absolvit liceul la forma de învăţământ zi - 163.462, seral - 2.943 şi frecvenţă redusă - 2.540.
Cei nemulţumiţi de notele primite la Bacalaureat pot depune contestaţii, marţi între orele 12:00 - 16:00. Reevaluarea lucrării va fi făcută de alţi profesori. Pe 8 şi 9 iulie se corectează încă o dată lucrările celor care au făcut contestaţie.
Ce prevede procedura de rezolvare a contestaţiilor
Potrivit metodologiei de examen, la rezolvarea contestaţiilor, dacă se constată diferenţe mai mari de 1,50 puncte – în plus sau în minus – între nota iniţială şi nota obţinută la contestaţii sau, după caz, între nota obţinută în cadrul examenului de bacalaureat şi nota obţinută la reevaluările decise de comisia judeţeană sau de Comisia Naţională de Bacalaureat, inspectoratele şcolare analizează situaţia, în termen de 5 de zile de la primirea rezultatelor la contestaţii, respectiv la reevaluare.
Inspectoratul judeţean poate decide în acest caz procedura de cercetare disciplinară pentru sancţionarea celor care se fac vinovaţi de comiterea abaterilor.
Câţi elevi au susţinut Bacalaureatul la Cluj
La nivelul judeţului Cluj au fost organizate 18 centre de examen, repartizate pe municipii şi oraşe. În Cluj-Napoca sunt 11 centre, în Dej şi Turda sunt 2 centre, iar în Gherla, Câmpia Turzii şi Huedin există câte un centru.
În judeţul Cluj, numărul total de elevi înscrişi la examenul de Bacalaureat este de 4958.
Anul trecut Clujul a ocupat al treilea loc al acestui clasament cu 10 medii de 10. La Liceul Teoretic Gheorghe Şincai, trei elevi au obţinut media 10, iar la Liceul teoretic Onisifor Ghibu şi la Colegiul Naţional Emil Racoviţă, câte doi.
Absovenţii care nu au obţinut rezultate de promovare în prima sesiune se pot înscrie în cea de-a doua perioadă de examen pentru a doua sesiune de examen din august.
Programul sesiunii august-septembrie
13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
20 - 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor
3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale