Actualitate
Atenţie pe unde traversaţi! Două persoane au fost spulberate pe drumurile din Cluj într-o singură zi
Două accidente rutiere au avut loc miercuri, 1 iulie, în Cluj-Napoca. Două persoane au fost lovite grav după ce au trecut strada neregulamentar.
La data de 1 iulie, în jurul orei 08:00, un conducător auto, de 41 de ani, în timp ce conducea o maşină pe strada Dunării, din Cluj-Napoca, a surprins şi accidentat un pieton. Bărbatul, de 56 de ani, din Cluj-Napoca, s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, prin loc nepermis.
De asemenea, în jurul orei 20:10, un bărbat de 72 de ani, din Cluj-Napoca, s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii Calea Mănăştur, fiind suprins şi accidentat grav de un autoturism.
Pentru evitarea unor asemenea situaţii, Poliţia le recomandă pietonilor:
Traversaţi strada numai prin prin locurile marcate (“zebră”) şi semnalizate cu indicatoare! În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare!
Deplasaţi-vă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului public şi cât mai aproape de marginea carosabilului!
Acolo unde sunt instalate semafoare, traversaţi numai la culoarea verde a acestora!
Evitaţi să traversaţi strada în fugă!
Aşteptaţi mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau refugiile special amenajate şi nu pe partea carosabilă !