Actualitate
Un monstru s-a născut la o FERMĂ. Cum arată CREATURA care a șocat MAPAMONDUL – VIDEO
Proprietarul fermei a rămas șocat când a văzut că unul din cei 25 de purceii pe care scroafa sa i-a fătat are două capte și trei ochi. Omul spune că de când se știe nu a văzut și n-a auzit de așa ceva.
Imediat de cum s-a născut, micul monstru a ajuns o celebritate, atât pentru localnici din Robles, Columbia, cât și pe rețelele de socializare, informează The Mirror, preluat de evz.ro.
Localitatea este cunoscută mai ales pentru produsele lucrate manual, dar porcul cu două râturi și trei ochi ar putea ajunge o atracție turistică. De altfel, stăpânul său, Hegel Ortega Padilla, de 68 de ani, ar putea să se îmbogățească dacă acceptă una din numeroasele oferte pe care le-a primit pentru vânzarea animalului.
Sute de localnici din Robles și îmrejurimi i-au trecut deja pragul fermierului pentru a vedea ciudățenia. Porcușorul este roz cu pete negre.
Experții avertizează totuși că deși de-a lungul timpului s-au mai născut astfel de exemplare, aceste animale au dificutăți în a se hrăni, iar din cauza problemelor de sănătate, viața lor este una scurtă.