Actualitate
Anamaria Beligan: Nici eu, nici colegii mei de generație, nu eram cîtuși de puțin entuziasmați de prestațiile lui Sergiu Nicolaescu
Prezentă la Cluj-Napoca pentru lansarea celei de-a doua ediţii a volumului de nuvele “Ȋncă un minut cu Monica Vitti”, Anamaria Beligan a prezentat şi un film-eseu despre Spitalul de Psihiatrie Gătaia (Timiş). Filmul, intitulat “Latitudine nordică… longitudine estică”, a fost realizat în anul II de facultate şi a stârnit furia rectorului IATC, care l-a confiscat. Anamaria, care a semnat scenariul, şi regia, şi Valeriu Câmpan, autor al imaginii, au reuşit să facă, în secret, o copie, şi, astfel, filmul a putut fi vizionat, pe ascuns, de multe cercuri de studenţi şi oamenii de cultură, fiind primit cu surprindere şi entuziasm.
Monitorul de Cluj a reuşit să stea de vorbă cu fiica cea mare a actorului Radu Beligan despre lansarea cărţii, despre film, despre copilărie, despre marele actor Radu Beligan şi despre proiectele de viitor.
Reporter: Aţi venit la Cluj în dublă calitate. Să vă lansaţi cartea „Încă un minut cu Monica Vitti” şi să prezentaţi studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice filmul „Latitudine nordică…longitudine estică”. Ce a fost mai greu?
Anamaria Beligan: Am venit la Cluj în primul rînd ca să-mi revăd familia și prietenii. Cît despre lansarea cărții și proiecția filmului – nu văd de ce să-mi fie greu. Amîndouă constituie o placere.
Reporter: Cum a fost copilăria dumneavoastră?
Anamaria Beligan: Ca mai toate copilăriile normale. Cu părinți, bunici, povești și mai ales, joacă.
Reporter: Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?
Anamaria Beligan: La o anumită vîrstă, toate amintirile din copilărie sînt frumoase.
Reporter: Când eraţi mică, care era visul dumneavoastră?
Anamaria Beligan: Visele de viitor – bănuiesc că despre ele e vorba – implică ținte, proiectare, strategii. Copiii sînt scutiți de așa ceva, ei trăiesc eminamente în prezent, se scaldă în magia lui.
Reporter: Fiind fiica marelui actor, Radu Beligan, a trebuit să aveţi o anumită conduită?
Anamaria Beligan: Nu. Am fost dintotdeauna o ființă normală și sper că întotdeauna m-am purtat civilizat.
Reporter: Cum v-a afectat despărţirea părinţilor?
Anamaria Beligan: Eram prea mică pentru a înțelege ce s-a întîmplat. Părinții mei au rămas prieteni după divorț, așa încît nu am suferit o traumă. Doar tristețea că locuiau în case diferite și că tatăl meu devenise “tată de duminică”.
Reporter: Care este sfatul primit de la părinţii dumneavoastră şi dacă aţi ţinut cont de el în viaţă?
Anamaria Beligan: N-am primit nici un sfat, dar am urmat exemplul lor în privința respectului profund față de semenii mei, indiferent de nivelul lor social, și a suspiciunii față de ierarhii.
Reporter: Cum a apărut pasiunea pentru carte?
Anamaria Beligan: Cărțile m-au pasionat din copilărie. Scrisul însă a devenit pasiune după ce am avut copii.
Reporter: De ce aţi ales să scrieţi proză şi nu poezie?
Anamaria Beligan: Pentru că nu sînt cîtuși de puțin o natură poetică.
Reporter: Faptul că aţi ales să scrieţi, pe lângă regie şi scenariu, v-a marcat viaţa într-un fel?
Anamaria Beligan: Nu. Forma de exprimare e secundară. Important e să ai ceva de exprimat. Și aveam.
Reporter: Tatăl dumneavoastră v-a insuflat, într-un fel sau altul, dragostea pentru film?
Anamaria Beligan: Nu, el și trupa lui de la Teatrul de Comedie mi-au insuflat dragostea pentru teatru. Dragostea pentru film mi-au insuflat-o marii cineaști în umbra cărora am crescut și m-am format: Kurosawa, Bergman, Fellini, Tarkovski, Mihalkov, Forman, Wajda și alții.
Reporter: Dacă ar fi să vă schimbaţi job-ul, ce aţi alege?
Anamaria Beligan: Nu am job, am vocație. Aceasta nu se alege, se descoperă și se cultivă.
Reporter: Care este modelul dumneavoastră în viaţă?
Anamaria Beligan: Mama mea. Și toți oamenii care pun binele comunității și al planetei deasupra binelui propriu. Ca de exemplu oftalmologul australian Fred Hollows, care a dăruit – gratis - vedere miilor de pacienți din întreaga lume.
Reporter: Care sunt proiectele de viitor, care vizează România?
Anamaria Beligan: Cultural vorbind, trăiesc simultan în două lumi – cea în care m-am născut și cea în care am emigrat. Așadar toate proiectele mele vizează România, cel puțin parțial.
Interviu realizat de Carmen Bizău, studentă la Departamentul de Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I
Întrebări fulger
Teatru sau film? Carte pe hârtie sau iPad?
Și teatru, și film, si literatură, și muzică, și arte plastice, și arhitectură. N-aș putea trăi fără nici una din ele. Carte pe hîrtie – dar și pe iPad, în caz de călătorie.
Regie sau actorie? Radu Beligan sau Sergiu Nicolaescu?
Spectacolul, filmul, povestea, ca întreg. Radu Beligan și Sergiu Nicolaescu nu au absolut nimic în comun. Unul este actor consacrat, celălalt inginer-cineast. Dacă vă referiți la Nicolaescu ca la un exemplu de regizor, aflați că nici eu, nici colegii mei de generație, nu eram cîtuși de puțin entuziasmați de prestațiile lui. Cineaștii români care ne inspirau erau Ciulei, Pintilie, Daneliuc. Sunt de altfel cei care au creat premizele actualului “Nou Val” din cinematografia română.
Muzică clasică sau pop?
Clasici ai pop-ului și vice-versa.
Aura Urziceanu sau Ştefan Bănică Senior?
Ella Fitzgerald și Carlos Santana.
Sarmale sau sushi?
Amîndouă, dar în variantă vegan.
Ceai sau cafea?
Ceai dimneața, cafea după amiaza.
Europa sau Asia?
Globul pămîntesc.
Bicicletă sau role?
Mersul pe jos.
Mare sau munte?
Munte în mijlocul mării și, în limita posibilităților, vice-versa.
Primăvară sau toamnă?
La București, primăvara. La Melbourne, toamna.
Apus sau răsărit?
La munte, răsăritul, la mare, apusul.
Cine este Anamaria Beligan
Anamaria Beligan este fiica cea mare a actorului Radu Beligan, fiind stabilită de 33 de ani în Australia. Este absolventă a Liceului de Engleză “C.A. Rosetti” din Bucureşti şi a Secţiei de regie de film (promoţia 1981) a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale”. În 1982 părăseşte România şi, după şapte luni petrecute într-un lagăr din Germania, emigrează în Australia. Lucrează ca scenarist şi regizor, la Melbourne, şi predă la Australian Film and Television School din Sydney. Scrierile ei au apărut în diverse publicaţii australiene (RePublica, Voices, Quadrant), româneşti (Arc, Orizont, Ramuri, Vatra, Familia, Literatorul) şi electronice (Exquisite Corpse, Respiro, Lolocur), precum şi în mai multe antologii australiene şi româneşti (de pildă, “Cartea cu bunici” 2007). A debutat editorial cu volumul de proză scurtă, “Încă un minut cu Monica Vitti”, care va apărea şi în varianta engleză, „A Few More Minutes with Monica Vitti”, care a fost bine primit nu numai în România, ci şi în Australia, fiind una din cele trei cărţi de proză scurtă nominalizate pentru un premiu australian.
Articol scris de Carmen Bizău, studentă la Departamentul de Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I