monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Decernarea premiilor la TIFF 2015: "Incendiul" a câștigat Trofeul Transilvania

Decernarea premiilor Festivalului Internațional de Film Transilvania 2015 a avut loc sâmbătă, 6 iunie, începând de la ora 20:30, la Teatrul Național Cluj, eveniment la care au participat numeroase persoane importante ale cinematografiei.

Începutul galei a debutat cu un making of, care a cuprins întregul parcurs al TIFF-ului 2015 și care s-a desfășurat în Cinematografele Florin Piersic, Victoria, Arta, Mărăști, City Iulius 3, City Iulius 4, în Piața Unirii Open Air, în Mănăștur Open Air, la Casa de Cultură a Studenților, în Campus, la Cercul Militar, dar și la Institutul Francez.

Prezentatorul galei a fost Tudor Giurgiu, care a menționat încă de la început cele două recorduri ale TIFF-ului de anul acesta. Primul record este stabilit de "Cea mai caldă ediție de până acum", iar cel de-al doilea este "Cea mai bună ediție din istorie", rezultat observat din  vânzarea cu 27 % a biletelor, însumând o medie de 65  de mii de spectatori care au participat anul acesta la cea de-a 14-a ediție a TIFF-ului.


Printre persoanele importante prezente s-au numărat și Andreea Esca, Amalia Enache, Marin Moraru, Nastassja Kinski, Andrei Crețulescu, Roxana Stroe, Paul Urkijo Alijo, Ivana Mladenovic, Grimur Hakonarson și mulți alții.

Festivalul Internațional de Film Transilvania a oferit anul acesta, nu mai puțin de 17 premii și două mențiuni. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro,  a fost câștigat de Incendiul, în regia lui Juan Schnitman din Argentina.


Premiile care s-au decernat au fost următoarele:

- "Premiul pentru Cea mai buna regie", în valoare de 5.000  de euro, câștigat de filmul Lecția, în regia lui Kristina Grozeva și Petar Valchanov (Bulgaria-Grecia), care a câștigat și "Premiul pentru Cea mai bună interpretare", în valoare de 1.000  de euro;


-"Premiul Special al Juriului", în valoare de 1.500 de euro, câștigat de regizorul Grimur Hakonarson, cu filmul "Despre oameni și oi" (Islanda-Danemarca), a câștigat și "Premiul Publicului";

-"Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj", în valoare de 6.000  de euro a fost câștigat de Comoara, în regia lui Corneliu Porumboiu;


-"Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj", în valoare de 1.500 de euro, castigat de Ramona (regia Andrei Creţulescu) și Black Friday (regia Roxana Stroe);

-"Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut", în valoare de 1.000 de euro, câștigat de Lumea e a mea, regizor Nicolae Constantin Tănase;


-"Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre", în valoare de 500 de euro, câștigat de Pădurea neagră, regia Paul Urkijo Alijo (Spania);

-"Premiul FIPRESCI", oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film din secțiunea Cuvintele sunt de prisos- Test, sub regia lui  Aleksandr Kott (Rusia);

-"Premiul de Excelență", actorului Marin Moraru;

-"Premiul pentru întreaga carieră" (post-mortem), actorului Richard Johnson (acesta a decedat cu o seară înainte de gală);

-"Premiul Competiției Locale", în valoare de 15.000 de euro, Ridică şi umblă!, regia Ban Jozsef;

- "Premiul Let's Go Digital", pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenți, Păpușa de cârpă, realizat de Georgiana Barcan, Delia Tarcăoanu și Luca Nicolaescu;

-"Premiul Juriului Tinerilor Francofoni", Viață sălbatică, regia Cedric Kahn;

-"Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale", actriței Nastassja Kinski;

-"Transilvania Pitch Stop Development Award", în valoare de 2000  de euro, Soldații, regia Ivana Mladenovic;

-"Transilvania Pitch Stop CoCo Award", 1985, regia Bogdan Mureșanu;

-"Mențiune Specială în Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj", Pavel, regia Alexandra Ranta;

-"Mențiune Specială în cadrul Competiției Locale", în valoare de 300 de euro, Sorin, regia Sofia Iulia Nelega.

Articol scris de Iulia Popescu, studentă la Departamentul de Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I